Cum poate rădăcina
să își plimbe seva
de sus în jos,
umbra să divorțeze
(incompatibil)
unde s-a ascuns cronologia?
cum o sa stiu
când am început să fiu nu
cum este posibil
stelele să
Otrăvirea cere meșteșug
neputința, potență
disperarea un semn
în cinci de stele
și cum din negrul cel lugubru
se face negrul și mai negru?
cadou de preț,
pentru ce?a cui trebuință?
speranțe,
Bătăile inimii s-au întețit
până la roșu
am ajuns să nu mai fac diferența
pașii sânt palpabili,
sau nu...
ușile mă aleargă, trec prin ele
mai trec un prag
în spate ușă după ușă
deschid,
Oare sunt clipirea clipelor,
Sau poate puls a eternului...
De unde aceste taine,
De unde-mi e trăirea?
Te scurgi vreme, te lungești, m-atingi
Și când ești pe sfârșite
Din nou începi să crești
S-a închis cerul
și de atunci
o singură culoare
grilaj din sur
ce tună a grindină în mine
un singur ton ca stare
o singură cheie
ce deschide zăbreli
destinderea carnală-ți
destramă
Frumos e rodul mâinilor de grădinar
Această vale ruptă a colțului de rai
Se îmbată ades privirea cât cuprinde
De mișunări ce strâng divinul florilor,
De zâmbetu-i pe chip, a florii
Împletiri de origini
Apă și nisip
Mulajul amprentei, oglinda
Clepsidre, capitonări de amintiri
Apuse-n apus sau încă nu
Clipele efemere numărate de vast,
Neîncăpător în
Ne vom opri să privim azi
Sau aroganța va continua
Prin ziua ce vine, mâine
Plauzibil ar fi acum
Rotița mai merge
Nebuloasă, incertă
Încă vine
Un azi ce va fi ieri, sau mâine.
Caut în semne
deși nu am darul citirii
caut o zână,
dar semnele tac
și totuși, sper
la un gram de noroc
dar aș! deloc
să caut, dar am să caut
tăciuni,
să ardă mirodenii de amor
patos,
Te-am căutat cu sufletul și te-am găsit
Acum știu cum arată oglinda
Fulg de noian, o straie de lumină
Un tăvălug atât de cald, un nimb
Ticsirea unui vid cu murmur de idilă.
Făptura ta este
Kilometrul-timp îmi întârzie graba spre tine
Mă mistuie grija, pământul îmi fuge
Mereu voi avea nevoie de tine,
Cum m-ai ținut în brațe, la fel te voi ține
Să nu pleci nu, mai stai, rămâi cu
Mare și tare
care pe care
zboruri,
cine pe cine
frânge,
multitudini
sau cuci
mai sus,
mai jos
facultăți superioare
pe scară,
evoluții negative
furnicar de picioare
cadențe liniare
stem
Când neaua e pe ducă și muguri dau a floare
Pământul scoarța-și scutură-a trezire
Gângănilor aflate-n hibernare
Feciorelnice ale vieții, moșesc pământul scos din nea
Un fir din albul cel mai alb
Din înalt picuri grei
Lovesc cimentuinduse-n alei
Iar undeva dedesubt
Devine găunos, țipătul furiilor
Ce țâșnesc din picior ca de cal
Obosit de puțina-i putință.
Deznădejdea și plânsul
Au
Secătuirea mi-a molfăit
pana scăpată de puf
viața...
a rămas datoare
prematur
mi-e bine în crepuscular,
orizonturi închise
acum sunt nimic
dispărut,
ca și gând
râs, mască la plâns
înainte
Matern al florilor de mac
Pelvisul, împărțitor în două
împrospătează,câmpul-roșu
Amestecat cu rouă.
Coastele, degete răsfirate
Ce țin suflarea în mână
A coatelor ce stau pe masă,
Din însele
Eu sunt frunză și tu ești soarele ce mă hrănește
Pădure îmi ești, copac îți sunt,
La rându-ți frunza ce mă viețuiește
Ești vântul care piaptănă prin ramuri
Sunt norul ce prin tine doar
Am desfăcut și am făcut
Atâtea rele cât și bune
Nu mă lătra vampiric soartă, chiar pe mine
Știu, mai greșesc din când în când
Căci nu mereu am mintea coaptă
Chiar dacă eu sunt copt ca
Nici soare nu era
Nimic din ce ar apune
Și timpul mort niciunde,
Sau peste tot zăcea,
Iar locul nenăscut
De fără nume.
Îmbătate de reflexia splendorii
Au căzut peste margini
Copilele, tenebre
Am pășit pe adâncul lacrimei
Și am văzut piscuri apuse de vreme,
Am pășit pe hăuri și cascadele mi-au îmbăiat firea
Am atins cu palma negura apei
Și am fost cel mai aproape de soare
Am simțit un
Dincolo
Un somn cu glasul de visare, hâdă
Mă prinde în stăpânire, puternic și adânc
Venerica făptură, mă duce pe un tărâm
Apoi mă închide în tenebra crudă,
Unde lumina dinainte, nu
colectorul
Cu trupu-i trestie in vânt
O balerină, plutește in vârful de picior
Suavă, lin, pe luciul lebedelor
Nespusă grație în palmele de om
Plăpânde, ce privirea încântă
Înmănunchează
