Poezie
Ironia soartei
1 min lectură·
Mediu
Am desfăcut și am făcut
Atâtea rele cât și bune
Nu mă lătra vampiric soartă, chiar pe mine
Știu, mai greșesc din când în când
Căci nu mereu am mintea coaptă
Chiar dacă eu sunt copt ca fire,
Deloc empirică tu ești, ciclopule de soartă
Cu mine când cugeți a faptă,
Din grația-ți mi-ai dat și mie daruri
Durerile de trunchi, de ramuri
Nu văd nici un folos că știu
Când vântul cheamă a ploi,
Sub mine așez atunci doar perne moi
Mai ia-ți din daruri înapoi...
Te-ai învățat să-mi curmi din pași
Și-o faci doar când pășesc mai bine
M-ai văduvit de crez,
Căci stavile îmi pui doar mie
Te joci, mereu te joci, te faci că ești mânie
Dar stai din joaca ta, cu mine
Neverosimil de alambicată
Nu pot deloc să te citesc,
Hieroglifă de hazard ce ești
Mai schimbă din firescul strâmb,
Prea nefiresc de ades
Nu preschimba mereu în rău, puținu-mi bine
Nu-mi bate cuie în tălpi, nu mai privi pieziș la mine.
001778
0