Poezii

Cum poate rădăcina să își plimbe seva de sus în jos, umbra să divorțeze (incompatibil) unde s-a ascuns cronologia? cum o sa stiu când am început să fiu nu cum este posibil stelele să

Otrăvirea cere meșteșug neputința, potență disperarea un semn în cinci de stele și cum din negrul cel lugubru se face negrul și mai negru? cadou de preț, pentru ce?a cui trebuință? speranțe,

Bătăile inimii s-au întețit până la roșu am ajuns să nu mai fac diferența pașii sânt palpabili, sau nu... ușile mă aleargă, trec prin ele mai trec un prag în spate ușă după ușă deschid,

Oare sunt clipirea clipelor, Sau poate puls a eternului... De unde aceste taine, De unde-mi e trăirea? Te scurgi vreme, te lungești, m-atingi Și când ești pe sfârșite Din nou începi să crești

S-a închis cerul și de atunci o singură culoare grilaj din sur ce tună a grindină în mine un singur ton ca stare o singură cheie ce deschide zăbreli destinderea carnală-ți destramă

Frumos e rodul mâinilor de grădinar Această vale ruptă a colțului de rai Se îmbată ades privirea cât cuprinde De mișunări ce strâng divinul florilor, De zâmbetu-i pe chip, a florii

Lipsa ta suicid, prezența ta nebunie... prefer să nu aleg, nu am puterea ar fi fost bine cuvântul, să nu fi fost din două, un singur sens tu.

Împletiri de origini Apă și nisip Mulajul amprentei, oglinda Clepsidre, capitonări de amintiri Apuse-n apus sau încă nu Clipele efemere numărate de vast, Neîncăpător în

Ne vom opri să privim azi Sau aroganța va continua Prin ziua ce vine, mâine Plauzibil ar fi acum Rotița mai merge Nebuloasă, incertă Încă vine Un azi ce va fi ieri, sau mâine.

Caut în semne deși nu am darul citirii caut o zână, dar semnele tac și totuși, sper la un gram de noroc dar aș! deloc să caut, dar am să caut tăciuni, să ardă mirodenii de amor patos,

Te-am căutat cu sufletul și te-am găsit Acum știu cum arată oglinda Fulg de noian, o straie de lumină Un tăvălug atât de cald, un nimb Ticsirea unui vid cu murmur de idilă. Făptura ta este

Kilometrul-timp îmi întârzie graba spre tine Mă mistuie grija, pământul îmi fuge Mereu voi avea nevoie de tine, Cum m-ai ținut în brațe, la fel te voi ține Să nu pleci nu, mai stai, rămâi cu

Mare și tare care pe care zboruri, cine pe cine frânge, multitudini sau cuci mai sus, mai jos facultăți superioare pe scară, evoluții negative furnicar de picioare cadențe liniare stem

Când neaua e pe ducă și muguri dau a floare Pământul scoarța-și scutură-a trezire Gângănilor aflate-n hibernare Feciorelnice ale vieții, moșesc pământul scos din nea Un fir din albul cel mai alb

Din înalt picuri grei Lovesc cimentuinduse-n alei Iar undeva dedesubt Devine găunos, țipătul furiilor Ce țâșnesc din picior ca de cal Obosit de puțina-i putință. Deznădejdea și plânsul Au

Secătuirea mi-a molfăit pana scăpată de puf viața... a rămas datoare prematur mi-e bine în crepuscular, orizonturi închise acum sunt nimic dispărut, ca și gând râs, mască la plâns înainte

Matern al florilor de mac Pelvisul, împărțitor în două împrospătează,câmpul-roșu Amestecat cu rouă. Coastele, degete răsfirate Ce țin suflarea în mână A coatelor ce stau pe masă, Din însele

Eu sunt frunză și tu ești soarele ce mă hrănește Pădure îmi ești, copac îți sunt, La rându-ți frunza ce mă viețuiește Ești vântul care piaptănă prin ramuri Sunt norul ce prin tine doar

Am desfăcut și am făcut Atâtea rele cât și bune Nu mă lătra vampiric soartă, chiar pe mine Știu, mai greșesc din când în când Căci nu mereu am mintea coaptă Chiar dacă eu sunt copt ca

Nici soare nu era Nimic din ce ar apune Și timpul mort niciunde, Sau peste tot zăcea, Iar locul nenăscut De fără nume. Îmbătate de reflexia splendorii Au căzut peste margini Copilele, tenebre

Am pășit pe adâncul lacrimei Și am văzut piscuri apuse de vreme, Am pășit pe hăuri și cascadele mi-au îmbăiat firea Am atins cu palma negura apei Și am fost cel mai aproape de soare Am simțit un

Dincolo Un somn cu glasul de visare, hâdă Mă prinde în stăpânire, puternic și adânc Venerica făptură, mă duce pe un tărâm Apoi mă închide în tenebra crudă, Unde lumina dinainte, nu

colectorul Cu trupu-i trestie in vânt O balerină, plutește in vârful de picior Suavă, lin, pe luciul lebedelor Nespusă grație în palmele de om Plăpânde, ce privirea încântă Înmănunchează