Poezii

era mâine și în necuprinderea lui creșteau niște bolți atât de limpezi încât puteai să zidești în ele celelalte zile ale săptămânii tu mă chemai în dosul palmei să-mi arăți plânsul unor

VIValentin Irimia

0

2

Vămi îngropate-n fecale de câine Și luna-n exil, prea mică, prea frică, Coboară un cer, alt cer se ridică Iar saltul lui azi se-adaugă-n mâine. Semințe, sentințe, păduri ce ne sorb, Noi

VIValentin Irimia

0

2

ca să iubești ai nevoie de lacrimi și poate-ți va fi îndeajuns a ghici că tresărirea întemnițată în noi nu e decât răspunsul unor umbre care n-au ars complet câtă dorință atâta

VIValentin Irimia

0

5

de la o vreme înving și mor de câteva ori pe zi încât nici eu nu mai știu dacă sunt anotimp sau literă de dimineață eram tânăr furișată pe la încheieturile misterului singurătatea devine o

VIValentin Irimia

0

0

inima s-a refugiat între tâmple ritmul desprinderii e mai transparent decât litera E numai acea arșiță a cărnii nu se vrea deslușită numai acea crudă trudă răzmerița rândurilor în

VIValentin Irimia

0

2

greșisem cerul fantome de îngeri străbăteau limpezimea nimicului ca niște făclii de ger săruturile mele nu mai încăpeau între ramele icoanelor greșisem cerul umbră din nesfârșirea

VIValentin Irimia

0

0

ochii morților s-au întors pânda lor s-a transformat în dangăte desperecheate uscăciunea lor spintecă ordinea culorilor groparii nu mai împart odihnă mi-am vândut degetele mi-am vândut

VIValentin Irimia

0

4

s-a întâmplat demult pe atunci nopțile își amestecau tăcerile cu sațul fiecărei închipuiri iar diminețile aveau ferestre în formă de ruguri genele tale erau asuprite de niște deliruri

VIValentin Irimia

0

0

n-a rămas din finirea ta decât paloarea unei șoapte desfășurată peste grafia nopții știu cine nu ești măști pe-alese se zvântă încă sub restriști de priviri deși nu mai ai trup nu mai ai

VIValentin Irimia

0

0

voi care-ați ars culori clocotite în asprul vileag al retinei numele voastre cutremură subpământurile memoriei acolo unde s-a scurs ochiul răului departe de departele

VIValentin Irimia

0

0

oceanele din călimări și-au pierdut răsuflarea iar eu simt că mi-au rămas prieteni doar aceia ce nu-mi mai știu numele lumina nu mai încape în măduva zilei și uite printre aceste rânduri se

VIValentin Irimia

0

2

în ochii dimineții cei mari cât istoria s-a rătăcit vestea că infinitul nu s-a inventat încă de atâta clintire somnurile zeilor s-au transformat în atingeri în vârful fiecărui deget le-au

VIValentin Irimia

0

2

dimineața își schimbă brusc direcția somn de ape nu ne mai împodobește decât pârgurile din care cândva se înălțau semne deși ne-am născut odată cu focul săvârșirile ne-au rămas fără

VIValentin Irimia

0

2

au înviat focuri prin fântâni prin piane prin reliefurile mirării acolo unde se răsucesc umbrele până devin glasuri într-un fel străin de undeva se apropie reîntrupate

VIValentin Irimia

0

0

o dimineață din altă poveste e gata să ne strige însetarea ei ne face să ne simțim contemporani cu gândurile ce nu s-au născut încă sângele martor sângele călăuză nu ne e destul de

VIValentin Irimia

0

2

nu ne putem iubi stând spate în spate diminețile noastre abia își mai cară numele trupurile noastre trec unul prin celălalt fără să se atingă nu ne-am mai vorbit preț de câteva

VIValentin Irimia

0

0

încă mai știu să calc pe somnul silabelor să-mi grăbesc iernile printre umbrele de azi și umbrele de mâine rog definitivul să-mi ierte tâmplele mi-am cheltuit și ultimele atingeri ca pe

VIValentin Irimia

0

4

furișul speranței a răzbit până la vămile fățișe ale frigului acum pot să te recompun cu voce tare doar dacă îți mut povara absenței de pe o tâmplă pe cealaltă te strig pe nume de

VIValentin Irimia

0

4

rătăcit în propriul vis am uitat să descopăr că gratiile zilei mi-au rămas mici că un triumf ciudat îmi încolăcea izbeliștile ca o întâmplare părăsită de tâlcuri fățărnicia finitului se

VIValentin Irimia

0

0

ți-am ales o toamnă rimată surâsurile ei se-ntrețes cu toate trecuturile grai de clopote îi îmbrățișează zborul întotdeauna port între coperțile pleoapelor o literă norocoasă din ea îți

VIValentin Irimia

0

2

îmbrățișat în culorile arșiței îmi abat cumpătul prin marile somnuri nimeni nu mă cheamă nimeni nu îmi răsfoiește întoarcerile din pupilele mele se desfac demoni din buze scapără

VIValentin Irimia

0

2

dimineața își potrivește cumpătul transformă vinul în apă veciile ei efemere ne răscolesc umbra sângelui copii ca și noi îndurătoare metafore se preling pe nervurile așteptării ca niște

VIValentin Irimia

0

0

zgomote înecăcioase ne umplu venele zi de zi veacul se scurge printre răzoarele trufiei precum o maree de păcură cărăm impreună mirarea unei străzi gâfâim doar în gând de teamă sa nu-i

VIValentin Irimia

0

0

am dat nume fiecărei secunde ce se zidea în jurul nostru și am împodobit-o apoi cu câte un strigăt după legi care se inventau singure jurămintele s-au țesut atât de strâns încât nu am mai

VIValentin Irimia

0

2

țipătul a rămas ferecat în pregetul dimineții căutam respirația tocită a îngăduinței o pândă stranie îi mărunțea dedesuptul umbra mea mușca din umbra răbdării însângerând-o apoi se

VIValentin Irimia

0

0

glăsuitoare lacrima poetului către focul zilei își răsucește setea și nesetea grăbirea ei are cele mai cadențate amintiri suitoare lacrima poetului se divide în niște infinituri mai

VIValentin Irimia

0

2

duminici desperecheate aruncă oceane pe umerii așteptării timpul descărnat de fapte îmi brăzdează crezarea cu vorbele ce nu mi le-ai spus am rămas fără prezent smulg de pe noi

VIValentin Irimia

0

4

boare străină asprește întunericul de sub perna mea de fiecare parte a inimii atârnă câte o poveste despre infinit și mi-e teamă mi-e teamă ca nu cumva să înving femeia care nu mă mai

VIValentin Irimia

0

4

locuiam într-un adevăr mult prea strâmt secundele lui se zideau ca niște taine scurtate de aparențe pe partea tocită a vieții reîntoarsă din viitor șovăitoare realitate își repeta

VIValentin Irimia

0

2

neant răvășit peste amfiteatrele pădurii stropii tactili împodobesc tremurul timpului cu mesaje de dincolo de crezuri acoperite-n echinocții roadele noroadele acoperă și ele cotropitoare

VIValentin Irimia

0

2

zodii de taină nimicitoare ne divid năvălirile camarade cheamă-ne o moarte mult mai sinceră străină inimii mele e această arsură de stih invins această ură la prima vedere gonim pe un

VIValentin Irimia

0

4

dar și acel trup tot de împrumut îmi era verile lui nu-și mai puteau odihni amintirile pe albul permanenței simt cum umbra mea se răzbună dezveșmântându-mi numele de taine departele din

VIValentin Irimia

0

0

aceasta e trezirea în labirinturile singurului vis adevărat rima zilnică silnică pojarul basmului suprapuneri peste zimții dimineții și iată oglinda murdărită iarăși cu imaginea mea mă

VIValentin Irimia

0

0

ascult cum triumful acestei dimineți îmi modifică trecuturile îmi imit umbra oasele mi se îmbată din nou cu dangăte de clopot nu mai stiu să cumpănesc înțelesuri captive rămân doar cu

VIValentin Irimia

0

0

depărtările agonizau strivite de niște vămi nevăzute timpul se preschimba tot mai des în niciodată dintr-un capăt în celălalt al așteptării se zăbrălniceau mărginiri din care evada doar

VIValentin Irimia

0

0

Când foamea-n bâlciul vieții te împinge Ispite te-ncolțesc dar n-ai un sfanț, Tălăngi îți galopează prin meninge Și râs de iele răsucite-n danț. Doar să te-nfrupți din propriul trup rămâne Cu

VIValentin Irimia

0

5

I E moartea un pian cu clape roșii Psalmodiind sonanțele bizare, Precum se leapădă de trup leproșii M-abandonez spre viața următoare. E plânsul năpârlit de poleială Cu

VIValentin Irimia

0

4

Miresme sonore, dau harfele-n pârg Cu strune de gene, vibrând adiere În inimă arde un tulbure sârg, În setea urechii, ard muzici de sfere. Tranșeele frunții sub fraged sărut Se șterg ca

VIValentin Irimia

0

6

În mreje de fum se zbate lumina, Sleitete gânduri se-nchid în petale, O trecere-amară își roade rutina, Pe boltă s-au copt răstimpuri carnale. Ecou de tenebre resoarbe rumoarea Prin icnetutul

VIValentin Irimia

0

2

Cometa-și arde amintirea cozii, Concentricei tăceri punând temei, Libațiuni din drojdie de-ambrozii Adorm adânc orgiile de zei. Abisul răsturnat icnind se mută Într-o devălmășie fără

VIValentin Irimia

0

3

Scriitorii uituci își vând muza-n talcioc, Și vulcani ostoiți ruginesc sub planetă. Căci prin jocul de viați, chiar și moartea-i un joc, Pe-un blestem din trecut ce pieziș se repetă. Printre

VIValentin Irimia

0

5