Literă cu literă

ai nevoie de lacrimi"
de întristare mirare bucurie extaz și de vis
cuvintele sunt lacrimile cu care știu să plângă poeții
cu disparate note doar de preludiu
zilele nu mai știm să le facem cântece
gârbovite la porți așteaptă cuvintele
chinuite de-artrozele modei
și așteptarea trișează ucide

simțită lăcrimare. Ioan.

Ca să iubești ai nevoie de lacrimi, pentru a curăța dragostea de mâzga sentimentelor și fricțiunilor, căci gelozia întemnițată în noi nu e decât efectul umbrelor ce au opacizat gândirea circulând între dorințe erotice și dispersare a sentimentelor.
Viața pusă pe portative naște dansul pe scena bolii, în timp ce sănătatea este uitată undeva într-o amnezie existențială, în care ți s-a rătăcit numele și ființarea, din care au rămas esențele, căci marginile ei au fost ronțăite de gura hulpavă a nimicului.

de foarte multe ori m-am intrebat daca trairile si arderile astea bogate ale noastre sunt o povara sau o binecuvantare. Oare e bine sa simti cat mai mult fiind expus implicit la tot atat de multe dureri sau sa simti mai putin avand un univers mai ingust de percepere a vietii ? Lasa ca e mai bine asa cum suntem noi altfel nu ne-am fi intalnit pe astfel de meleaguri...

povesti de iubire desavarsite nu exista in realitate, ma bucur ca esti de acord cu mine. In rest apropo de ce spui tu, am si eu un text in care spun ca amnezia ma ajuta sa nu uit si somnul sa nu dorm. De ne place sau nu suntem claditi din paradoxuri...si din aceasta dilema nu putem iesi...

blestemul binecuvântat al lumii
zic și Cojbuc îmi vine în gând:
"Tu crede, copile, poeții ce spun,
Că lor li s-a dat o putere
S-audă mai bine, să simtă mai viu,
Întreaga lumii durere." (citat din memorie)
așa că fii fericit că uneori
poți fi și nefericit
nimic nu-i în zădar...

Ioan.