Poezie
Decadențe
1 min lectură·
Mediu
Scriitorii uituci își vând muza-n talcioc,
Și vulcani ostoiți ruginesc sub planetă.
Căci prin jocul de viați, chiar și moartea-i un joc,
Pe-un blestem din trecut ce pieziș se repetă.
Printre cruci defilând, regi invinși s-au pierdut
Iar prin scorburi de lut măreția se-ascunde,
Transhumanță de vise spre un alt început,
Alte noi risipiri, alt măcel de secunde.
Uraganul aduce miros de femei,
E vremea când dogmele ies din statuie,
Cu un slobod avânt și cu slobod temei,
Chiar Isus răzvrătit se smucește din cuie.
Tot migrez pendular între minus și plus,
Tinerețea arzând o-nchinăm ca pe-o zestre,
Anotimp delirant ce de-a pururi s-a dus,
Veghea lui licărind se întoarce-n poveste.
053838
0

felicitări!