stanescu elena-catalina

\"de ce nu scrii ziua\", imi spun cuvintele \"noaptea ne place sa iesim la dans sa luam o inghititura sa jucam carti sau pur si simplu sa dormim sa dormim intr-un picior dar vezi, tu nu ne

in noaptea aceasta am sa scriu un poem tacut cu porti inchise si lumini stinse cu ferestre agonizand si cheia pierduta in profunditatea mea cu soneria ascunsa intr-un perete prea tarziu

nebuna isi inchisese dragostea intr-o mapa, ar fi abandonat-o aici pentru mult timp sa putrezeasca in stransoarea copertilor, in veninul delirului propriu... dar nu a putut. veneau clipele

laitmotiv, laitmotive, s.n. - (...) Fig. idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc. repetata si subliniata in mai multe randuri [scris si :leit-motiv] - din germ.leitmotiv lapidar,

ea scoase la plimbare cuvintele, cuvintele au muscat copiii copiii au dat fuga si au povestit parintilor parintii si-au incarcat pistoalele si-au impuscat cuvintele si cuvintele gemura

împing timpul limita serilor dincolo de nimic o presupunere elastică ce-ar fi să mutăm circul într-o altă parte o rupere de lună să cădem între două ceasuri excentrice până la noi vulnerabili cu

miriam desenează. e stângace. mereu un subiect de discutie, că așa scria și tataia, că așa scriu specialii, că ar fi bine să învețe și cu dreapta, că pe vremea noastră , la școală, era obligatoriu să

mi-erai frumos cum nici o noapte de atunci mâna tăiată pe soare masturbarea luminii o moarte arborescentă cât despicând pe mine mă în trei și nicaieri eu și tu și ei deși nu niciodată nu te-am știut

ce trebuie sa fac pentru a canta daca uneori mi se pierde greierul pe care-l port inlauntru mi se desprinde clopotul, soneria, pasarea si imi ramane doar zvacnirea vreunui sticlete in

eram acolo când au crescut casele când au ars când s-au stins când au venit aceia cu excavatoarele lor deprimante răscolind cenușa turnând pe deasupra orașe de asfalt de neant de nu te

intr-o zi ma voi intoarce ochilor tai si-o voi lua de la capat ma voi intoarce cu un sunet gol, metalic cu un soare ud voi cauta intre hartiile timpului corpul tau verde si parul tau de

în urmă cu un an am scris aceste versuri in amintirea unui suflet care a trecut printre noi discret, delicat, o adiere... când toate își vor recăpăta liniștea mă voi întoarce în

miriam a fost certată. acum plânge, plânge și nu se mai oprește. de ce plângi, miriam? pentru că sunt trist... de ce? pentru că mi-e milă, mi-e milă de mine...

veneau zile cu picioare lungi cumva răsturnând cerurile cu umerii goi le amestecau cu nisipuri plaje oranj de august si țipau delfini ancorați in ceasuri de sticlă reminiscențe de noapte

poporul meu are frig in fiecare zi a anului, foame si sete si tinerete, poporul meu este o bucata de lemn de pat ce nu ajunge pentru patru, pentru opt poporul meu are ploaie si vant are chipuri

jargon, jargoane, s.n. - 1.limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflecta dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor si care se caracterizeaza prin abundenta

hai segebeule coboară-mi scara din pod să urc și eu în orașul acela cu asfalturi încinse unde bărbații vin transpirați de la război își violează femeia și-o despoaie de vise în orașul acela de