stanescu elena-catalina

aș fi putut să fiu nimic mai mult decât o foame in timp ce tu orbind iți pipăiai cu teamă oasele goale mi-a făcut-o gagica si hai să nu mai țipăm în urechile surde, orașul ăsta are picioare rupte,

număram lumina din șapte in șapte și încă o dată șapte de șaptezeci de ori câte șapte și lumina nu avea capăt mormântul era umbra căderii prin noi cădea timpul lunecând ca prin sită rămâneau

iamb, iambi, s.n. - picior de vers compus din doua silabe, dintre care, in prozodia antica, prima este scurta si a doua lunga, iar in prozodia moderna, prima este neaccentuata, iar cea de-a doua

știi tu cât am tânjit la cântecul tău de aur, frumosule, cât până când limba mi s-a aurit în cântecul tânjitoarelor de cântec sărutul pe gură nu e decât poate doar una clipă la ceas un flux

mi se rupea o apă gura nesărată născând verbul alb nescris prin mine trecea un cer într-o caleașcă albastră cu găuri prin găuri alt cer și eu puneam repede perdelele de sticlă și mă gândeam ce

știu că vei veni cu alt nume să-mi spui că acolo unde eu întrebam nu era nici o ușă de teamă munții își înghițiseră peșterile să nu te mai pierzi să nu mă mai pierd eu ce faci când zboară cerul

o să deszăpezim sorii și zorile doar atât cât un strigăt de-a-naltul patul meu arcuit, concav, încordat coborându-ți cerul in trepte tăceți! trece nemurirea cu o cochilie in spate eu pe

mami, azi am văzut un elefante mare, mare i-auzi! unde? în oraș și am văzut și un șoricel mic, mic !! și ce făceau? elefantul m-a mușcat de ce? era nervos și șoricelul? ăăă...șoricelul făcea ca

cu pleoapele închise așa se vad umbrele umbrelor când mersul pe întuneric devine pretext negăsirii reconstituim intrările pe spații nedefinite cu viteza sângelui repasăm țesături labirintice,

se făcea că într-o zi și-o noapte căutându-Te m-am găsit doar pe mine speriat mi-am tras mai aproape izvoarele de-atâta neștiută insetare copacul ce eram -pustiit

haiku, haiku-uri, s.n. - (Livr.) poezie japoneză alcatuita din 17 silabe dispuse in trei grupe - din fr.haiku, engl.haikku haplologie, haplologii, s.f. - (Lingv.)suprimare prin disimilatie totala a

seara numărai drumuri in palmă patru trei doi gata, desculță-mă, nu vreau să-ți înmulțesc durerile moartea-cea-cu-șapte-vieți agonizând sub călcâiul femeii vezi, ce-ai fi fost tu fără de mine ?

nu mă recunoști știam ți s-au sălbăticit amintirile și mie mi s-a lepădat părul de trei ori mi-am cusut ranile si am sfâșiat matasurile-n care m-ai iubit tu nu aveai un mormânt decât in mine

Locuim lângă pădure. mami, de ce nu mergem in pădure? ce sa facem in pădure? să vedem piticii nu miriam, nu există pitici decât in povești atunci să mergem in poveste nu, nu putem merge in

plajă orange cu palmieri dimineața eu tu pianul un aparat foto un ceas eu ingenunchiată pe pian cu palmele eșarfă pe grumazul unui soare pitic pe fundal marea in reflux absorbind reminiscențele

știi, o mie de ani vor mai fi dupa dragostea noastră ca o respirare ușoară, numărătoarea vesniciilor e gata să-nceapă mai ești aici? sunt nerăbdătoare, am auzit de dincolo de ploaie sunetul