Radu Herjeu

azi ofertă limitată e zi de floarea soarelui ziua în care fiecare are voie să simtă că trăiește în van ziua concursului de scuipat semințe peste toate pășunile mov din lume curaj, să umplem lumea

eu nu mai am nimicuri de zis nimicul meu e iubirea pe care nu mai pot s-o zic e de nezis fraților surorilor străinilor dragii mei ascultați la mine ceva de speriat e de nezis iubirea

acoperindu-ți ochii cu mâinile irișii tăi rătăcind prin linia vieții mele scurtă orbecăită călătorie blestemul Vineri al marginilor încă neatinse tueu al necunoașterii urmă

se uită la ceas doar o obișnuință nu vede niciodată cadranul mai am timp de-o viață-ntreagă de-o iubire și un pic doar să m-apuc acum înainte să traversez strada mai am timp să mor de două

soarele se joacă ascunsa cu rodiile mustind tăcute între rădăcini verii i se arămesc margini de ulițe ciulinilor dându-le frunze de joacă din opinci a căzut pulbere de piele umblată colbuind toate

dacă ai da cu degetul pe mine așa cum verifici praful de pe mobile ai săpa o tranșee adâncă și cu marginile franjurate de atâtea dezertări și execuții sumare cu un sunet surd ascuns în pernă

‘neața viață iar o luăm de la capăt? eu mă prefac că te trăiesc și tu te prefaci că mi te umpli cu oameni? tu cum ai dormit? eu bine mulțumesc am avut un coșmar se făcea că sunt icar și că nu era

toate visele brăzdate de fregate cuvintele curg în tăcere să nu sperie gândul adormit înfășurat în aripi atâția oameni nu știu să-noate și dau din mâini disperați ca și când ar vorbi stânga

mare e grădina domnului se miră oamenii de când l-au inventat pe domnu’ mare e grădina bătută la pas bătută cu nuiaua de alun să se scuture de toate izvoarele dar numele, numele face toți

m-am rătăcit prin orașul acesta încrâncenat și gol l-au părăsit străzile și copacii și trotuarele calde orașul acesta orb ferestrele au zburat care-ncotro fluturi transparenți mă lovește

atât de proprietari ai înțelesurilor fără sens recunoscători în genunchi că suntem făcuți din mâzgă plină de cruci atât de singuri în unicitatea noastră și atât de mândri de asta plini de

am iar drumuri de împărțit în intersecții le țin sub braț spice-spice încărcate de vise zemoase aurii și coapte ca un cer reflectat prea mult în mare astă iarnă le-am ținut în cerdac să-mi miroasă și