tueu

un text ce curge, ce implineste, este circular; imi place aceasta traire, aceasta identificare, acesata confirmare:¨irisii tai ratacind/prin linia vietii mele¨.
medeea

Medeea - multumesc de trecere si de cuvinte. Este un text al neimplinirii...

de obicei irișii sunt ca o lumină călăuzitoare
pe un drum
cum ai spus-o tu...eu îi văd rătăcind inutili într-o necunoaștere imensă...o lumină irosită

Alice - nimic mai mult, nimic mai putin. Multumesc de trecere si de simtire.

De fapt, alipirea asta tueu mi se pare cea mai mare neimplinire, o imposibilitate de a te putea desprinde, de merge pe un alt drum. Cunoscindu-te astfel, prabusirea ar putea fi mai usoara.
Emil

fiindca un tueu al necunoasterii, poate fi interpretat ca si un \"ei sunt\",
analizand urma.

Emil - da, imposibilitatea de a ma putea desprinde... Si nu mai gasesc un alt drum...
Iar prabusirea nu e niciodata usoara...

Ionut - ca sa fiu sincer n-am prea \"prins\" comentariul tau

:)

mergand pe firul cuantificarii eu-lui , in poezia ta, Radu, treci prin toate elementele de agregare ... \"tu\" ca si fenomen disociativ devine \"eu\", o interiorizare a exteriorului imediat si o absorbtie a acestuia, fenomen imbracat in forma \"tueu\", unde forma directa a lui \"a fi\" in acest caz in mod normal devine \"noi\", dar raportata la poezie prin prisma cititorului ea devine \"voi\", iar printr-o dispersare totala devine un \"ei\" indiferent, cu o forma concava foarte usor de ignorat.. adica ceea ce vreau sa explic, in modul meu bombanit si ambiguu, este ca \"tueu\" trece prin toate procesele de ermetizare lingvistica pana devine un sincron absolut, o ermetizare concomitenta nefiindului, necunoasterii, pe baza unui \"p implica q\" un \"tu implica eu\" conoscibil in poezie in toate formele eu-lui ,
o inductie a sinelui in reciproca sa si de ce nu, o inductie pneumatica in sensul ca \"tueu\" poate deveni \"eutu\" respectand ordinea speculativa .

I hear your voice - Lionel Richie, acoperindu-ți trăirile cu mâinile, irișii tăi rătăcind pe linia vieții mele, scurtă, orbecăită călătorie spre tueu-ul cunoașterii depline. Tristă a vrut să fie ziua, dar n-a reușit. O clipă de împlinire.

Ionut - acum ai fost mult mai clar :)

Mariana - bucuros sunt ca n-am intristat ziua.