un cuvânt ca o tăcere

Fratele meu, strainule, dragul meu, in final, din punctul meu de vedere asta e rostul vorbirii: sa spunem tacerea cu voce tare si sa ne minunam de ceea ce iese. Pina la urma poate fi singurul lucru bun care ne iese.
Placut.
Emil

sa tacem deci, sa ne tacem vorbirile si sa ne vorbim tacerile... Undeva la mijloc fi-vom noi...

\"eu nu mai am nimicuri de zis
nimicul meu e iubirea
pe care nu mai pot s-o zic
e de nezis\"
Radule omule
e atât de curat ce-ai spus
și atât de sincer
așa că doar să tac și să înțeleg
e cel mai de bun simț lucru pe care să-l fac

Alice, oare sinceritatea e o forma de tacere? Sau de zicere? Multumesc de cuvinte... si de tacere

ascultați la mine
ceva de speriat e de nezis iubirea asta
nici un cuvânt nu mai vrea să spună nimicul
fug toate ca de dracu’
...................................
Radu, ai reușit, în poezia ta, în cuvinte atât de puține, să redai dureri ce ne apasă cu mult adevăr. prea multe de spus ar fi de prisos, ne-ai obișnuit cu personalitatea ta poetică. te citesc cu multă plăcere.

Imi inchipui o pelicula cenusie, subtire, pe care razuind-o gasim nezisul. Care uneori poate fi castigator, alteori nu. Spune-mi ce sa zic ca sa stiu ce sa tac. Dar Iubirea de nezis este o forma speciala de zicere.

Elena, Ramona - multumesc c-ati simtit... Multumesc de trecere si de cuvinte...

ba putem sa vorbim despre iubire dupa iubire, in timpul ei parca toate nenorocitele de cuvinte s-au spus si indiferent cit ne-am stradui nimic nou sub soare ,numai in noi.Ai dreptate.

luana - ma bucur ca esti de acord cu mine :) Din pacate cand vorbim despre iubire dupa iubire... cuvintele n-o prea recunosc.

îmi palce nezisul tău pe are atât de frumos îl zici.
\'fraților surorilor străinilor dragii mei\' atât de frumos ai pus oamenii în ordine.un vers superb
numai bine

Stefan - multumesc de trecere si de cuvinte...

când un vers -mai ales primul, începe cu \"eu\"
când nimicul devine atotcuprinzător
iar tăcerea este rostită: fraților...
ascultați la mine
și o oglindă reflectă nezisul real interior, profund
când un cuvânt sumă, cât o tăcere circumscrie în el țipătul imploziv
iată
omul acesta iubește
este un halou, un țiuit departe venind de peste milenii
doar un îndrăgostit
începe cu \"eu\"!
Ea este undeva departe
imensitatea iubirii ne lărgește așa încât \"ea\" rămâne mică
precum ceasul de pe turla bisericii văzut de peste dealuri prea înalte!
Să stoarcem tăcerii un vers!
Iubirea devine reflexie în oglinzi \"la vedere\", nu?!
cu admirație valu pentru un om căruiaîi rămân tăcerile \"mici\"!

ființa noastră e atât de vastă pe lângă percepția mică încât orice am vrea să spunem, e un mai nimic din tot. Cuvintele oricât sentiment conștientizat ar cuprinde ele sunt doar mici pietricele ce fac valuri firave pe apele oricărui psihic. De remarcat totuși e iar raportul dintre pietricică mică și val de zeci de ori mai mare.

Cornelia si Valeriu - onorat de trecerea voastra si de modul in care imi intelegeti...tacerile.

E al doilea text citit si ajung la concluzia ca e vorba de un volum pe care vreau sa pun mana. Discurs debordant. Cititorul ramane intr-o tacere propriu-zisa, e greu de comentat, mult mai simplu de observat si simtit aceste versuri. O absolutizare a unor adevaruri aproape la fel de vechi ca si lumea. O revelatie sincera care nu are nevoie de abundenta de imagini, autosuficienta pana aproape de extrem. La fel ca si tacerea, cu toate implicatiile ei fizice/metafizice (existenta prin lipsa?)...

De volum pe unde as putea da? Se poate comanda online?

Bogdan, o sa iau adresa ta din formularul de inscriere la LicArt si o sa-ti trimit volumul...

? Mi-a scapat ceva aici...

Pai eu stiu ce ti-a scapat? Am vazut ca te-ai inscris la LicArt si, cum sunt organizatorul lui, am acces la formularele de inscriere, prin urmare pot lua adresa de acolo :)

Partea cu organizatorul imi scapase. Credeam ca mi-au fost trecute toate datele public pe undeva dupa ce m-am inscris, insa m-am linistit acum.
Nu pot sa mai spun decat un umil \"sarut`mana, multumesc\".