scrisoare desculță către dzeu

ah, venele astea, zvacnind inapoi
un sange prea greu mult prea greu intunecat trecutul
monoxidul nostru cel de toate zilele

nu se poate nu se poate
rosteste batrana din colt pandind usa farmaciei nu mai pot dormi noaptea si fondurile s-au sfarsit demult nu se poate
demult sunt prea batrana ca sa mai cred degeaba

inima? ce mama ma-sii e gramada asta de piatra rosie zvacnind lumii ultima clipa
infarct replay bum-bum bum-bum direct in tample dracul cel negru naste
sange
forward

ok si eu ii voi scrie lui dumnezeu dar semnatura nu e amea e un fals al umbrelor mele ici-colo peretii strang aortic un sange prea negru cerneala e simpatica
eu nu port viza decat pe glezne urme de lanturi
libertate aripilor
brrrr

adorm langa vitrinele stralucitoare
peretii altora chibriturile sunt pe sfarsite ard in degete sange negru pe sfarsite umbre
adorm in bratele mele bunica si mama si sora cu toatele deodata
mi-e frig

oaspete alb oaspete alb mireasa ti-a plecat dinainte o inima in urma picioarele si musai musai in palme negru ortul
nimic nu taie mai tare decat marginea lumii fotografia alb negru firul de iarba petrecut veriga eu alba
alb drumul

nimicul

p.s.
acesta este un comentariu.
va rog sa ma credeti, inca am pulsul in vene
si drumul de jur imprejur cauta sensuri grele.

poem superb, dupa parerea mea, incepe dur, ca viata orizontala, vazuta numai din perspectiva orizontala

urmeaza un pasaj care mai reduce putin tensiunea:

\"o să-i scriu eu lui dzeu o scrisoare
de-o să mă țină minte
poate-mi eliberează totuși
viza aceea cu intrări multiple și hologramă lucitoare
imposibil de falsificat cică\"

dar verticalizeaza la mesajul, inaripeaza trairea, deschide perspectiva, imi pare centrul de greutate al poemului

apoi :
\"am adormit
vorbind mâinile bunicii
desenau lumi de basm
pe fețele mele obosite -

pasaj de o sensibilitate incredibila, pura, total lipsit de patetism, pasaj pe care il voi tine minte si care se constituie parca intr-un nod intre lumi, prin trecut (bunica) trecandu-se in viitorul nepipaibil; bunica, cu rol de ultima frontiera.

se simte si un paseism delicios in acest pasaj

final cu valente de psihologie inversa (zic eu), prin punerea problemei din punct de vedere material, intr-un cadru evident transcendent, aceasta abordare accentuand latura profund spiritual a poemului :

\"ai grijă numai la drum
să nu te tai\"