înghesuială mare

m-am înghesuit singur în viața mea cu puțină ne simțire trebuie să recunosc mi-am dat cu cotul în stern nu vezi dom\'le că e spațiu pe culoar un pic de bunăvoință fir-ar a dracu de viață cine știe când mai vine alta ca să-ncap am învățat să-mi tai mâinile picioarele și privirile din când în când bonsai într-un bol de sticlă în care se holbează toți strânge degetele nările pleoapele n-ai văzut cum au japonezele picioare mici nu mă plâng da\' zic că m-am cam chinuit pârdalnică lipsă de experiență să-ncap de la o margine la alta să nu pierd nimic nici o piatră nici o absență am scos toate scaunele din mine invitații stau în picioare și mă-njură printre zâmbete nu respir decât foarte rar de plâns ce să mai vorbesc dar sunt tot un condens uneori scot mâna să mi-o rupă copacii de pe drum mi-aduc aminte că nu e loc de mine decât în mine și-uite-așa strâns înfășat în viața mea mama zicea c-o să am drumurile drepte mă rostogolesc ale naibii forțe de frecare