degetul pe gât

Niciodata gest.....
Oricum nu gestul de final e solutia, pentru ca o sa dam pe dinafara fie de cruci fie de mizga.
Emil

atat de lucid, incat mai crede in omenire, in gest si nu doar in miscare. in om? demnitatea si actiunea sunt intrinseci omului ca individ, dar si ca particularizare a omenirii. si poate sunt si catalizatoare ale curatirii intru a fi si nu a avea.

Emi - n-o fi gestul final solutia... dare u, unul, nu mai am in cap nici una. SI, sincer, am obosit sa caut...

Madalina - nu sunt convins ca din luciditate cred in omenire, in gest sau in om...

atat de lucid textul, incat lasa a se percepe ca omul din el inca mai crede in om. nu am fost, se pare, suficient de lucida incat sa si exprim univoc asta. luciditatea poate fi o cauza, chiar daca nu cea eficienta, a metodei prin care se vede. credinta stiu ca e (o) cauza a credintei...

Bună dimineața. Am încercat, dar nu mi-am mai găsit gâtul și, la o analiză mai profundă, nici degetul, deci a trebuit să mă reinventez și m-am reinventat, și nu mi-a mai venit să-mi bag degetul pe gât, pentru că nu mai aveam deget, nici gât, eram un trandafir, cu câțiva spini, inocenți. Deosebită poezia. Sper ca și dumneavoastră să vă găsiți o altă formă de ardere, în care poezia să nu se simtă folosită, ci adorată. O zi din cele mai frumoase.

Se pare ca incercati sa \"socati\". Totusi, asocierile de cuvinte puteau fi mai bune. E o parere personala, fara suparare, dar mi se par nepotrivite: atat de proprietar, intelesuri fara sens, plini de iubire si goi de ceilalti.
Chiar daca ati incercat sa sugerati starea in care se afla omenirea acum, adica totul e doar o iluzie, tot ce se face e de fatada, eu as fi preferat o alta exprimare.
Apoi, ultimele versuri:
omenire
bagă-ți dracu’ odată
degetul pe gât
Sincer, la o asa reactie nu puteti da sfaturi omenirii. sunteti ca un popa care incearca sa-si convinga enoriasii de existenta lui Dumnezeu, dar nici el nu crede ce spune.
Repet, e doar o opinie personala.

Cu respect,
Mari

Mariana - poezia e doar un vector de comunicare pentru mine. Iar adoratia nu prea are nimic in comun cu arderea. Multumesc de trecere.

As alege ca solutie finala periscopul, in locul monoclului. Si as inalta pereti fluizi, sa transforme ecoul in vibratie, nascatoare de gesturi. Interesanta ideea.

Maricica - si textul meu e doar o opinie personala

Ramona - din pacate, prin periscop nu poti privi si invers. Iar peretii fluizi s-ar putea sa nasca doar gestul de a-i distruge.. Ceea ce, desigur, tot ar fi ceva...

O poezie grava, care contrasteaza cu ludicul delirant care copleseste poezie.ro. O poezie a marilor interogatii existentiale, a confruntarilor cu angoasele si disperarile mute ale unui apus de lume. As spune ca se incadreaza in curentul neomilenarist prin sensibilitatea exacerbata, prin acutizarea presimtirilor semiapocaliptice, prin identificarea cu o umanitate in eclipsa. Solutia ar fi voma planetara, adica eliminarea maleficiumului, purgarea de rau/ignoranta/degenerare. \"Omenire/ bagă-ți odată degetul/ pe gât\", ca daca nu te ia mama neantului nuclear!

Anghel - nu stiu in ce curent se-ncadreaza textul... Si presimtirile mele semiapocaliptice n-au a face cu neantul nuclear ci cu cel uman... Cu disolutia umanului in pofida perpetuarii speciei.

Ciudat. Așa pare. Cu cât suntem mai mulți, cu atât cantitatea de uman revine fiecăruia în doze mai mici. Să ardem până când putem, apoi să mai ardem încă pe atât.

Diferența dintre folosită și adorată e enormă, simate domn. O poezie folosită - ca și o femeie folosită, pentru un scop anume. O poezie adorată, ca și o femeie adorată, implică o ardere, cel puțin specială, și poate să fie un excelent vector de comunicare. O seară minunată.