Radu Herjeu

Și noaptea a venit din nou Ca de fiecare dată Rostogolindu-se Peste marginea privirilor Ca un uriaș tăvălug elastic A umplut fiecare colț Cu rabdarea celui care Are prea mult timp Umbrele

Sa vorbim astazi despre blazare. N-o sa-mi intitulez eseul “Blazarea la tineri”, asa cum ar suna unul din sutele de referate care impanzesc Internetul, tocmai bune de a fi copiate si servite drept

Vă zăresc în palme Atât de bine mulați pe linia vieții mele Nu mai știu care-i albia și care-i râul Seara, dintre ridurile uneltelor Cu care construiesc și dărâm universuri Se ridică la

Oamenii sunt drumuri care vin de niciunde și nu duc nicăieri. Singura lor rațiune de a exista sunt intersecțiile.

Aș vrea să știu uneori De ce cad frunzele palmelor mele Peste pământul tâmplelor În care stau îngropate Toate lumile posibile ale viselor. De ce toamna primăverilor mele Mă prinde mereu

Nu-i trebuie nimănui cerul Material de căptușit orice gest Al mâinii-aripă. În răstimpuri Îl împart fâșii În porturi Celor care mai cred în întoarceri.

Zgândări iar telefonul cu privirea. Cutia aceea de plastic alb, lucios, ascundea singura lui legătură cu prezentul. Cablul, negru, răsucit sălbatic, părea uitat acolo și conectat aiurea. Dacă ar fi

Uneori cred că oamenii aprind o lumânare atunci când pierd pe cineva nu pentru a-i lumina acestuia drumul spre lumea de dincolo ci pentru a lupta cu întunericul ce se lasă în urma lui în lumea

plânge-mi toamnă cu suspine dă tot ce poți încovoaie-te sub braț lasă că nu mai plouă de mult pe strada asta e ceva rost de tristeți vândute la gram doze zilnice autoinjectabile lângă un

M-am gândit deunăzi la un om care nu mai crede în el. Și l-am simțit încremenit în poziția în care s-a prăbușit odată cu credința lui. Paralizat, nu mai avea curajul nici măcar să se-ntrebe ce

Mii de cioburi pasu-mi sparge Peste ceruri apăsând, Lung și straniu strigăt plânge Lângă drumuri prăfuite, Goi copaci se strâng în brațe Și-albe frunze cad în noapte, Ploi de stele sperie

Mi s-a spus de multe ori ca nu exista adevar. Ca nimeni nu l-a vazut, ca nu-l poate arata nimeni cu degetul. Ca fiecare om isi construieste propriul adevar in functie de informatiile pe care le are,

Alex colecționează goluri. Așa cum alții strâng timbre, cutii de chibrituri, pitici de grădina, neveste... Alex strânge goluri. Cu pasiune, cu entuziasm, cu inconștiență... Ca orice colecționar care

În orășelul acesta, Toată lumea vorbește despre iubire. La colțuri de străzi, sub streșini crăpate, Se vorbește intens, se vorbește voluptuos, se vorbește apăsat Despre iubire. Ninge aiurea,