viața cu literă mică

mi-e silă, viață, și mi-e frig de-atâtea drumuri paralele, închise-n gând, ninsori de mai în intersecții iluzorii, sărman cuvânt, pus să cerșească un drept fatal la înțeles, desene în noroi uscat zâmbesc și mint și cântă și lovesc lumina rătăcită în priviri, spărgând un sens în mii de-orbiri, mărunte adevăruri verzi primesc din nou o toamnă prea devreme, și e mereu o gură de pământ ce se-oferă generoasă să le-nghită, și iar uităm trecutul închis în umbra minții, escaladând trădări după trădări, pe-o scară-orizontală, ne auzim strigați pe nume fără conținut, croite din literele mici, simboluri caraghioase ale tăcutei lipse de-ntrupare, hălăduim din moarte-n moarte, absenți din propria ramă de oglindă, străine lanuri, răcite veri, trufaș miros de fum captiv, proscrise ierni, și imităm cu mare artă o viață între limbi de ceas, sirene sună a plictis în gări pustii în care doar o șină-a mai rămas. e noapte, viață, și mi-e rău, de-atâția oameni singuri dormind între tăceri.