Cristina Davidescu

Eram colegi. Amandoi plecasem de ceva vreme de-acasa si simteam ca lasasem niste radacini undeva in urma. Frunze-n vant, ne cautam, fiecare in singuratatile lui, nisipul pe care sa ne odihnim visele.

Ia uite, puțin soare, mi-am spus In orașul ăsta în care fiecare zi are altă culoare. Foarte bine, foarte bine, Poate că melatonina îmi va declanșa endorfina ce-mi va face suportabilă călătoria cu

Mi-e pasul încă prea încet, Secundele mă prind întotdeauna din urmă, Răscrucile oarbe sunt toate Acolo unde le-am lăsat. (Sau poate e doar una, mereu aceeași?) Cel mai adesea nici nu mai

Privesc către punctul fix al universului Unde știu că ești Păianjenii de rouă își țes Plasa Intre genele mele Ne căutăm bezmetici Printre îmbrățișări sărate, sordide, disperate Nu mai avem

Cum să le spun eu lor că mi-e silă? Mi-aș semna singură foaia de internare Si nici atunci când au făcut-o ei, Nu mi-a plăcut în spitalul ăla mare, Că era întuneric. Doctorii nu înțeleg

Lasă-mă In colivia mea de aur, Se pare că numai acolo Mai știu să zbor, Mai pot să cânt. Iubește-mă Punându-mi zilnic Simfonii albastre La pick-up-ul care Se învârte Ca o roată a

M-ai întrebat de ce-mi place mâța asta Neagră. Iți spun acum: Pentru că nu e bleagă. Ea nu mă iubește necondiționat (a iubi – verb de conjugat) Mă provoacă justificat, Imi arată un rost

Intr-un iluzoriu regat Al celor mai zălude Muze nude Tu ai fi fost Bufonul lor lipsit de rost. Te-ar fi numit împărat Si te-ar fi încoronat In fiecare zi Cu altă coroană de spini Ca mugurii

Câte mai poți afla In timpul ăsta vâscos In care nimic nu va mai fi ce-a fost? Secundele lui trec lascive Ca niște târfe bătrâne pe care Nimeni nu le mai vrea Si e ideatic lipsită de

Ridic altar întru-nchinata zare Si-ngenunchez umil în fața lui, Cătând răspuns la eterna-ntrebare De nu cumva suntem ai nimănui. Deschid ochi de orb la înaltul din cer Si-aș vrea o lumină să

Mă-ntreb, gânditorule, de nu-i un păcat Să știi dinainte, făr’ să fii întrebat. Iți curge prin vene un sânge atent La tot ce numești tu adânc – existent. Si știi - albu-i alb, negru-i noapte,

Te caut prin ecouri de cuvinte Si nu știu de sunt umbră sau lumină, Nu știu dacă-s aducere aminte, Dacă au fost sau dacă or să vină. S-au ferecat cuvintele în luna plină Si-acuma, iată – sunt

- Ce-a vrut să spună autorul, oare? Vouă, celor născuți în zodia-n care Nimic nu doare. Mirați-vă citeț și nu icniți De-o fi s-aflați că autorul n-are Decât vreo două, trei nimicnice

Nu-mi lăsa demonii Să te transforme în OD! Nu-i lăsa să-mi ia culorile, Cu alb-negrul lor n-am ce să fac! Geometria e pentru ei, Noi avem rotundul și dacă vrem Putem să-i dăm și colțuri de

M-am săturat să-mi dau răspunsuri La întrebări pe care nu mi le-am pus. Poezia aleargă bezmetică Prin beznă, Vodca se amestecă cu fericirea, Fericirea se iubește animalic cu îndoielile Si naște

Ne plimbam goi Prin Siberia Si ne era bine. Sub tălpi se topea Supusă zăpada Si pașii ni se-ncrustau Adânc în tăcere. Ce muzică divină Tăcerea vibrând In privirile

Lasă-mă Si du-te Incotro vezi cu gândul Tu, blândul. Aruncă-mi o ultimă privire Inșelătoare Liniștitoare Si spune-mi că nu doare. Să nu-mi fluturi batista, Am auzit că aduce-a despărțire Si

Mă leagă de tine Cu fire lucii Si lasă-mă să le țes In șase colțuri Si să le dau rotunjime De ou. Te-oi îmbrăca apoi In ele ca într-o crisalidă Translucidă Unind un colț Cu cel De la

Fantasme cerești și grotești Mă prind într-un zbor translucid Un zbor al ne-aripii Al ne-trupului Al ne-gândului Si mă poartă către celălalt capăt De după vrere Si de dinainte de

Ce-am face dacă, Intr-o clipă de sublim sictir Iubirea și-ar lua Geamantanul cu vise Si s-ar exila Undeva la poli? Am pleca cu toții, cohorte S-o-mpăcăm? S-o înveselim? Am face

Imi curg păianjeni albaștri prin vene Privirea s-agață de-un gol aburind Driade flămânde mă mușcă alene De buzele-gânduri rămase zâmbind. Se-ntorc toate-acasă în inima spartă In patru bucăți

Vânt prin sălcii, vânt pe ape, Cred că vine de departe Căci aproape Nu-l încape. Duce gând, aduce nori, Suflă duh, cată comori, Liniștea De lângă zori. Duce zi, aduce noapte, Suflă-n