poem cu alb și negru

Las doar un semn datorita finalului care mi-a placut.
Numai bine.

multam ptr. primul semn.
sper sa am data viitoare si intuitia inceputurilor.
imi pare bine de cunostinta.

un final care face cat tot restul poemului chiar mai mult
te mai citesc
Costin

multam mult domnilor
sper sa reusesc data viitoare si inceputuri.
va astept cu mare placere oricand

Inceputul are nuanta proprie, deranjeaza doar prin repetarea singuratatii si cunoasteri si o ruptura putin repede facuta intre prima strofa si continuarea. Asta cred eu referitor la inceput. Curge apoi minunat, redundant imi pare spre final, dar imi lasa o senzatie minunata, pentru care afirm ca spune ceva frumos poemul tau.

sincer ma bucura in general ca pot avea parte de parerile voastre asa ca prezenta voastra aici ma binedispune oricum. multam ptr aprecieri si sper sa ne mai vedem.
apopo ... imi place mult chitara ta (daca poza nu inseala).

Mai apropape de moarte, mai aproape de tine, Doamne!

Exista un mit, moartea venind intruchipata in fecioara imbracata in alb, ce te saruta cu fata la apus. Apusul meu, al tau, al oricui.

In urmatoarea strofa descrii vesnica lupta intre bine si rau, intre intuneric si lumina, intre umbre si stralucire, ajungi la batalia zilnica purtata intre pamant si apa. Poate ca e lupta de dominare intre un nativ al apei cu un nativ de pamant (dar nu vreau sa merg atat de departe).

Declaratia de dragoste e subliniata frumos in versurile mă opun pe mine mie sau ție - te iubesc atât.

Tarziu, la sfarsit de viata, aduni firimiturile, amintiri si pareri de rau sau momentele de veselie, zestrea purtata de fiecare in gand si-n inima. Pornesti pe-un drum nou, necunoscut, un drum de unde nimeni nu s-a intors vreodata sa aduca amintiri.

Finalul e ciudat, halucinant - poate ca totul e vis, uneori frumos - alteori nu, un vis intortocheat din care la un moment dat te trezesti si rasari undeva, candva si cu altcineva...

Frumos si ciudat textul tau. Mi-a placut iar daca l-am interpretat gresit, astept rectificari.
st

poate cel mai frumos ai citit declaratia de dragoste gandita ca atare.povestea cam asta este, doar ca gandita pe o verticala, nu neaparat dintr/o perspectiva temporala. se pare insa ca poate fi si astfel citita.
un text care permite o interpretare, permite o infinitate, nu (ioa barbu)?
sper sa mai pot discuta cu tine.

Frumos! Parfum de căutare a eu-lui între cer și pământ, între tine și Dumnezeu, de găsire și regăsire, întru credință. Poate mă înșel, poate nu.
Oricum, îmi pare bine că am trecut prin acest poem!


Cele bune!

Frumos poem...si finalul e superb, subscriu si eu celor ce te-au felicitat, si spun ca eu il vad ca pe un poem plin de culoare:)
Lory

Foarte bun jocul cuvintelor, combinațiile ți-au ieșit interesant, iar finalul este într-adevar simplu și special. Forma e citibilă liber, ideea, deși intens vehiculată, de sine conta sine, capătă la tine o haină curată, fără atât de îmbâcsitele metafore.

\"... pe mine/Mie reda-ma\" spunea si Eminescu, sper ca la tine nu asta sa fie scopul regasirii/rasaririi tale. Interesanta ideea de hranire cu tine insuti, cu toate ca ... ulterior te redai. Poate ca am eu o imaginatie bolnava. Mda, recitind, poate ca am ... sau poate ca n-am deloc, cata vreme nu prea pricep cum devine treaba cu redarile astea. Oricum, finalul mi s-a parut ingenios.
Numai bune!

mihaeala, simona, lory
imi pare bine si mie ca ati trecut pe aici si multumesc ptr. aprecierile voastre
cristina
nu stiu daca am voie, dar am sa sugerez reprezentarea spunand doar ca auto/canibalismul nu mai tine de primitivism de cand Gabriel i/a spus lui Mahomed \"Iqra\" si acesta a mancat.
incantat sa va cunosc si va mai astept.

Forma pietrei o percep in raport cu forma mea, piatra e rotunda, si apa sta in causul ei, pentru ca viata e piatra dizolvata in apa. Nemiscarea pietrei mele este poate o forma a certitudinii, si certitudinile, la randul lor, forme ale miscarii..Prin faptul ca vad, cercurile in cerc se lasa vazute.. N-o sa stie nimeni cum vad eu lucrurile, pentru ca diferentele fizice nu vor permite sa vedem , noi oamenii, aceeasi origine a elementelor in spatiu..Unghiul difera.. Si atunci inevitabil, cuvintele mele pot fi
limitate de propriul meu unghi de privire..
Cum sa exprime ele infinitul din alt unghi de privire?..Marea majestuoasa, desigur, pe linga simple cercuri in cerc, dar dincolo de dimensiuni, e curgerea, e tacerea..
Nu multul, ci profundul. Adancul. Calatoria..

frumoasă această spirală care se desfășoară în armonice jocuri antitetice până la definirea sinelui împletit în iubire...așa o văd eu...

Si eu o vad la fel ca Ioana, las doar semn ca mi-a placut, te voi citi :)

sunteti cele trei gratii ...
multumesc ptr aprecierile voastre si va mai astept oricand cu mare placere. oricum tin sa spun ca ne vom auzi cu siguranta si pe paginile voastre pe care le gasesc de fiecare data frumoase.
linea, sper sa te reaud cumva, curand ...

stii treaba asta vine intr/un moment cand chiar sunt in pana de idee (mai exact de redare a ei) si mi se pare ca scriu tot mai prost (ceea ce chiar nu e departe de adevar).
asa ca pune multumirea aceasta la un patrat virtual.
revazand de din gestul tau toate comm/urile de aici imi mai dau o sansa si cand scartie am inca sanse

sansa, inca sanse. deh! inseamna ca am fost sincer (si , evident intre paranteze, putin balbait)