Paul Bogdan

Îmi pozezi în culori vii, întocmai așa cum te creez când nu-mi arunci cu pietre în planșe spărgându-mi culorile. Sunt un realist și mișcările mele sunt meticuloase. Ochiul este acolo unde

Din data de astăzi, 22 aprilie 2005, până în data de 28 aprilie, în foaierul Teatrului Național este deschisă expoziția „Mărturii și destine”, expoziție dedicată existenței comunității armene în

Cuvintele noastre sunt roșii precum caii din picturile rupestre. Să le încălecăm, gândesc eu, să le prindem în căpestre, șoptesc eu. Tu chiui eliberându-le din grajduri de piatră

\"Comunicat Editorii și scriitorii care au publicat volume de literatură originală (proză, poezie, dramaturgie, critică, istorie și teorie literară, memorialistică, traduceri în și din limba română)

Ne răsădise Ajunu-n cămăruță Un brad străin și verde și cuminte În care paseri de sticlă făceau uța Și-ale cărui ace purtau umbre sfinte. Eram dormiți când a sosit, sireacul, Moșul cel roșu cu

El este cel care mă acoperă cu o piele albastră pe care o numesc viață. Pe ea sunt tatuați îngeri: un Dumnezeu, iubita mea, fiica mea și chipul tăcerii mele ce contemplă această

Mă numesc Emanuel și aș locui la Sulina. Probabil că aș fi un fel de pustnic în orașul unde soarele se varsă diminețile din mare în cer și Dunărea în mare mai tot timpul. Aș locui într-o colibă de

S-ar fi fost făcut, demult, că făceam slove din pământ, ...răcnea cuvântu-n pumnul meu, cutremurând pe Dumnezeu. Era păgân era și sfânt, era cum astăzi și eu sunt, un curcubeu mușcat

Mă chemă orologiul pe nume în silabe de șase ori zece, prins în secundă m-am înturnat să-l salut și să mi-l strâng mai aproape, în frâie. Uite-l cum trece! strigă orologiul, uite-l

Mă întâmplam deunăzi prin grădinile tale, îmbătrâniseră, doamnă. Luminile pale se aplecau cărămiziu în pământuri, târziu cu târziu, se rupea frunza plecând spre începuturi. Iar mie îmi venea să mor

Îmi vine s-o împing peste balustradă. Stau ca o vită cu ligheanul în mână, tăcut, cu o sfoară de cârlige petrecută peste gât ca un jug. Vorbește. Vorbește și mai smulge câte o rufă din lighean,

Iubito, mă strânge ploaia rece de suflet, mă mușcă, și apoi mi se lasă în umblet. Mă-mpiedic pe străzile viselor noastre, cu degetele mă-mpiedic de ochi, de sâni, de inima care