Mamei

trist, trist, trist...

ma asteptam la ceva mai ,,greu,, de la tine,mettre..
nu m-ai convins,dar am sa te mai citesc..

Cred ca ai avut nevoie sa fixezi emotia respectiva, ca pe un fluture deosebit, din care se poate alege doar pulberea, daca nu il tratezi la timp, cu atentie...

\"și Doamne... cum tace!\", este o exclamatie cu o puternica forta sugestiva, mai cu seama ca pentru aceasta \"lucreaza\" intreg arsenalul semnatic al poeziei. eu...am vazut imaginea aceasta, imi pare cu impact...

Oare cât de prozaic sună dacă spun că trăiesc odată la trei-patru săptămâni exact ceea ce descrii? E o simțire pe care puțini ar putea-o exprima atât de bine, de puternic și de dramatic. Mulțumesc pentru lectura aceasta simplă, deloc simplistă, încărcată cu multe înțelesuri.

Cu respect,
Lucian

Poezia asta e buna, ca nu e pe pagina de autor, chiar daca mie nu-mi place ca lacrimile din titlu par de crocodil sau ma rog, de vreo reptila veninoasa.
Altfel, daca ar fi sa comentez pentru o nota de trecere, as spune ca autorul se lamenteaza ca o goarna dezacordata si suna nu numai fals, dar mai ales strident, domnule autor.
Ii fi tu cenzor si stabilesti cine intra la pagina de autor, dar mai fii mai dur cu tine mai intai si apoi cu altii

Sunt tot felul de butoane. Permise si nepermise. Eu m-am folosit si de cele nepermise, e ca si primul ajutor, uneori rupi coastele celui caruia ii faci respiratie artificiala.

Stiu ca nu mai am voie sa comentez, dar m-a atras DoDu.
Poezie cu ortografie scrisa de cineva care habar nu are de ortografie ( Herinene, iata pe cine ai facut ditamai cenzorul!)




O întreb despre bătrânețe
și despre cum mai trăiește departe de mine, (AICI NU SE PUNE VIRGULA)
ea tace.
O mai întreb despre cele de ieri,
despre tata cel dus,
odihnească-se-n pace!
(AICI SE INCEPE CU LITERA MARE)ea tace.
O mângâi și-o-ntreb,
ținând-o la piept
ca-ntr-un cuib plin de uitări,
despre ziua ce vine
când nu va mai fi.
Se uită în sus
lăcrimând cuvântări
și (AICI SE PUNE VIRGULA)Doamne... cum tace!

Despre poezie? N-are idee, n-are limbaj, n-are emotie (cu toate lacrimile cuvantatoare), deci n-are nimic. E si nepoliticos sa intrebi un om”despre ziua de maine cand nu va mai fi” . Dar la tupeul popii… (parca popa ziceai ca esti) Halal!

Nu cred nici eu ca e o poezie \"maxima\" insa emotia care o creaza o salveaza.
Ma amuza insa vehementa cu care esti vanat.
Ti se potriveste perfect zicala: \"Greu e sa ajungi in varf,dar mai greu e sa rezisti acolo.\"
Ce le facusi, tata?:))
Tego.

Pan, poemul tău are ecou prin intensitatea trăirii ce-o emană; vers simplu, emoție profundă. \"Și Doamne... cum tace!\" înfioară. Prin ceea ce semnifică tăcerea unei mame ce poate nu va mai fi curând.

Drag,
Ela

Da, titlul nu mi se pare prea reusit: m-am gandit insa la o calchiere din alta limba (din armeana)...

Consider ca forma succinta a textului respectiv, prin care autorului i-a reusit sa transmita o emotie - si, nu una oarecare, dar una ce tine de valorile umane supreme - ii confera dreptul de statut poetic.

In mine a reverberat, chiar daca nu am retrait aceasta scena. Am vazut-o insa aici: scena din filmul vietii...

Se scriu azi atatea texte urate, cu mesaj repulsiv, fara tropi, texte care...sub acoperirea \"ludicului poetic\" obtin aplauze la capitolul \"poezie\"! De ce ar stingheri, oare, incadrarea la \"poezie\" a acestui text, domnule DoDu?

Repere poetice ale textului in discutie:

1. repetitia \"ea tace\".
2. expresiile metaforice \"ținând-o la piept
ca-ntr-un cuib plin de uitări\" si
3. \"Se uită în sus /lăcrimând cuvântări\" (\"cuvantari\"/predicatii...Tema e una cuprinzatoare, cred, ar trebui sa ne atinga...)

\"și Doamne... cum tace!\"

...Oare de ce?

Mai bine nu citeam comentariile!...
Am vrut să las și eu trei cuvinte despre cât de limpede-cristalin și emotiv-omenesc este acest poem nepretențios; comentariile m-au făcut să-l recitesc. Și acum nu pot să nu constat că expresia \"lăcrimând cuvântări\", care dă titlul poemului, îmi pare ușor... prețioasă.

Pan, m-au mișcat versurile acestea, dar aș fi întrebat-o și de ce tace, că doar are atâtea de povestit. Eu aș asculta-o mai multe ore și nu m-aș plictisi, n-aș închide poveștile în lacrimi, într-un „cuib plin de uitări”. Cu drag și forță pentru mai multe întrebări.

Iata cum au venit si revenit aparatorii! Cenzorii de maine?!

Analiza textului:


„O întreb despre bătrânețe
și despre cum mai trăiește departe de mine”

Repetitia „despre” deranjeaza si pe cititorul afon. E o greseala, domnule, sa te repeti din trei in trei cuvinte. Inseamna ca n-ai bun simt pentru vers, nu te-apleci asupra lui cu drag.
Cuvintele acestea mi se par spuse si nu rostite, fiindca poezia are o particularitate, rostirea poetica, si nu vad nimic poetic aici. Pentru a spune aceste cuvinte nu e nevoie ca Dumnezeu sa aleaga special un om. Le poate spune oricine, aceste cuvinte se regasesc cu siguranta in scrisorile oricarui om simplu plecat de acasa. Sa nu-mi spuna cineva ca poezia actuala tocmai prin asta se caracterizeaza: limbaj nepretentios, usor fistichiu, spus in graba (cum o fi, numai sa fie! Daca nu se stie ortografia, „si ce daca!”- e un eroism, se gasesc destui sa treaca peste asta. Ba mai mult, daca se face o cacofonie, se raspunde : si ce daca, ma , asa am vrut io!” - iar se gasesc destui sa aplaudeJ))

O intrebi despre batranete. Ce intrebare e asta? Ce raspuns miroculos astepti, ce poate, saraca, sa-ti spuna pentru a avea dumneata o emotie poetica?
Acest „despre cum” (era sa zic iar ca e pleonasm si mai ma coborai 20 de puncteJ)) este o expresie tare nefericita. Da, nefericita precum batranetea. Iata o bila alba, groteasca : agramatismul si batranetea.
„cum mai trăiește departe de mine”, iarasi strident. Aproape de tine traia altfel? Acest \"cum-coada de peste\" are rezonanta mai curand domestica. Doua suflete se iubesc cu cat sunt mai departate unul de altul. Si daca nu este implicat sufletul, scuzati-ma, nu e poezie.

„ea tace.”
Nici nu putea sa faca altceva. Ce sa spui la asemenea intrebari prostesti? Tace. Si el, ditamai omul, nici nu intelege. In tacerea ei vede... poezia. Cat cinism! Si-a creat o lume interioara falsa in care s-a autoproclamat rege (pana aici e bine), dar sa iesi din lumea ta (geana o numeste mai simplu, wc) si sa dai navala peste ceilalti cu aere de superioritate e caraghios. Fiindca nu-mi inchipui decat astfel personajul care intreaba „ cum o mai duci cu batranetea? Tata mai traieste?”
El e rupt de lume (geniu, de!), si lumea trebuie sa fie fericita ca „din mila mariei sale” articuleaza o vorba (nearticulata, ce-i drept- iuteala de gura si nebagarea de seama) sau face vreun gest, cum ar fi aruncarea catorva fise de un leu peste multimea saracilor.

Merg la munca, ne intalnim dupa amiaza pentru... \"pasul al doilea\".

... oameni buni, cu comentariile ultra-stiintifice! Va cramponati de ortografie ca niste profesori de literatura ratati, frustrati... Ori asta si sunteti?! Imi pare sincer rau ca spun asta, dar chiar asta imi sugereaza de la o vreme tot ce citesc in \"comentariile\" voastre pretentioase. Mai bine cititi cu sufletul, daca sunteti instare. Poezia prin definitie e o stare. Si daca n-o aveti, mai bine n-o mai cititi!

Autorului: e bine transmisa ideea. Multumesc ca nu te temi sa scrii ce simti, atunci cand simti! Voi continua sa citesc..

Respect!

Doamne, Bogdan, ai trezit în mine atâtea remușcări și regrete, cum nici măcar ceața nu o face...
E greu pentru mine să fiu eu cea care tace lângă mâna mamei mele, lângă amintirea tatălui meu drag...
Ai versuri de o durere răsunătoare și mă întreb de ce, cei care habar nu au de astfel de stări trec repede poezia ta în registrul \"n-are idee, limbaj, \" bla,bla... cum să nu aibă emoție!!!!!! oameni buni, așteptați să vedeți cum e fără ei și apoi vorbiți voi de emoții...
cu adânc respect, Liv

mai bine taceai si tu....

Undeva departe de ochii, slovele si nonsensurile lumii acesteia stau ingerii mamelor...Ingerii mamelor au mainile asa apasate una peste alta parca intr-o asteptare continua, si au un miros de mama inconfundabil...Ingerii mamelor stau cuminti ca niste lumanari in noapte - si ce mai noapte Doamne - si cheama cu Lumina lor ingerii copiilor lor...Undeva, ingerii mamelor nu mai au suferinti, si lacrimi si ingerii mamelor zic, nu mai au nici aerul sa le faca vre-o umbra de rau...Ingerii mamelor tac toti deopotriva si mugurii pocnesc undeva noptile de dragul lor, numai in taina...Si atat de frumoasa tacerea aceea ne umple visurile si noptile si intoarcerile de pe o parte pe alta incat ingerii mamelor in tacerea lor zambesc in ceruri si daca pentru o singura clipa...

Se da ingerul mamei mele inca schiopatand si asteptand copilul sa vina dintre straini.

Ups, m-ati umplut de lacrimi!
Nu mai pot sa continui fiindca se confunda planurile, mama reala a devenit mama sitului. Si eu nu am treaba cu persoanele reale, cu mamele nici atat, eu analizez niste idei. Iata cum, prin tacere reuseste sa faca pace. Ii sarut mana daca nu si-o retrage.
Nu ma pot abtine sa nu raspund Ioanei:
1) Un cenzor trebuie sa fie un om ales pe principii profesionale, un om care nu are voie sa greseasca la virgula pentru simplul motiv ca cenzureaza texte si le trimite deseori la corectat.
2) Interpretarea biblica a textului este exagerata. Sunt convins ca daca acest autor scria celebrul vers”mama are mere”, s-ar fi gasit, tot asa, nuante biblice.(Eva, mama noastra, cand era acolo, sub mar, iar marul nu era inca muscat, blabla). Gasiti poezie acolo unde nu e. Vibrati ca se uita in sus? Chiar voiam sa analizez aceasta imagine
3) Doriti sa citesc si sa trec mai departe? Este un text public, nu e trecut la „personale” si am dreptul elementar sa stau si sa ma minunez cu voce tare. Sorescu a dedicat lui Eminescu un poem si a ajuns direct in cartea de citire.

Va saluta de la minus douazeci,
n.

Sarutmana Parinte si iertare ca ma inserez aici sa raspund distinsului Nicolae Tudor, clar, lucrator cu ziua in Limba Romana. Categoria aia de critici rontaind colturile literelor cum au invatat ei la scoala...odata...Iau titluri peste titluri, isi umplu peretii si apoi au dreptul, castigat in fata LR (ia ghici domnule ce-i ;-)) sa se dea mari. Este dreptul lor...Insa vezi dumneata in genere ii ocoleste talentul ca uleiul apa...Inspiratia ce sa mai zic...Si se Cioranesc intr-adevar samanic de corect si alung insa tot la Tutea ni-i salvarea. Nu folosea prea multe cuvinte si mai abitir si mai ales Necuvinte...Pline de snesuri...Deci: trec anii domnule Tudor...Trec secundele si se duc...Si viata...Si raportat la Mantuire ati pus straturile intr-adevar drept...Vorbiti tare frumos insa nu prea aveti nimic de spus...Iar despre Sfanta Scriptura distinse literat \"back away\" :) mai aveti pana a putea citii corect si cursiv Torah...Pe urma mai povestim...

Cu respect si aleasa consideratie
GAP

P.S. Se da ingerul incercand sa zboare domnuli NT asa de un abeeea soptit...GoTo texteleMele si acolo sa vedeti prilej de corecturi ;-) Vorba teutonilor: Viel spass!

Nici nu vreau sa stiu ce diagnostic ar pune un psiholog, un psihoterapeut multora dintre comentariile de mai sus, ma refer in mod special la cele virulente. Dumnezeule mare, cata frustrare...Noroc ca exista site-ul asta, sa ai cui da in cap cu critici de acest gen. Citind comentariile, am avut senzatia ca unii dintre cei ce au postat aici au stat \"ascunsi in tufis\" pur si simplu, pana la momentul T, sa vina prada, sa-i sara-n jugulara. Incredibil! Nu pot sa cred ca asa ceva se petrece pe unul din cele mai importante site-uri literare. Daca cenzorii fac exces de zel, poate ca macar intentia le este buna: sa se cearna ce trebuie cernut, sa ramana ce trebuie sa ramana. Dar noi ce- Doamne iarta-ma!- avem de cernut la ei? In primul rand, e site-ul lor, nu (va) ne convine, mai sunt si altele, cu alte reguli...Pentru Dumnezeu, nu-i piata publica...
Am intrat sa-i multumesc lui Bogdan pentru seara de poezie de la Casa Eliad si...uite la ce am ajuns. In fine, Bogdan, multumesc din inima, mi-ai facut,fara sa vrei sau sa stii, cel mai minunat dar inainte de parasi definitiv tara, generand contextul din asta seara, lasandu-ma sa marturisesc o iubire veche de 21 de ani pt unul din invitatii tai. Cu respect si intelegere, Loredana Tudor. Iubirea fie cu tine!

La inceput am ramas in tacere, la final in tacere iar cand am citit si ultima tacere am ramas fara aer pentru ca ea tace si nu poate primii ceea ce speram sa oferim \"mangaiere\".

Mama: fiinta pe care aproape toti o adoram cu respect adanc si recunostinta si o veneram ca pe o icoana mai ales atunci cand simtim ca o vom pierde curand sau cand deja am si pierdut-o si pe care n-o vom putea recompensa niciodata este un subiect foarte complex si tot atat de dificil prin semnificatia lui spirituala.
Poezia de fata insa pare a incerca sa stoarca ostentativ lacrima cititorului asemeni unei melodrame banale reusind prea difuz sa atraga atentia prin imagini originale care sa lase profunzimea sa descinda din insasi iscusinta redarii ei.
Si apoi cum s-o intrebi pe mama ceva
\"despre ziua ce vine
când nu va mai fi.\"
Face asta vreun sens? Suna ca o intentie rece, facuta din conventionalism, asa doar ca s-o intrebi totusi ceva si despre viitor, ca si cum pentru intalnirea cu ea ti-ai fi anticipat intrebarile intr-un schedjule. Si-atunci sigur ca o vei face pe mama sa n-aiba altceva de ales decat sa taca stiind ca probabil la vremea aceea ea nici nu va mai fi.
Incheierea cu:
\"Se uită în sus
lăcrimând cuvântări
și Doamne... cum tace! suna patetic, dar pentru ca intelesul sa fie ceva mai plauzibil eu as fi spus:
\"Se uită în sus
negasind cuvântări
și Doamne... cum tace!”
Idea este minunata, dar poezia se mai cere inca lucrata.

Pe ganduri mama ta e dusa,
Parca-ntro lume rea,apusa,
Si ma intreb;\"ce-a facut ieri\"
Caci sigur n-a fost nicaieri.
De tatal tau care s-a dus,
N-o intreba sufletu-i plans,
Fii mana ei ei,ce-o sprijinesti,
Fii stanca ei,caci o iubesti.
Ce grea e haina batranetii,
Ce dusa-i floarea tineretii

Nici lacrimi parca nu mai are,
Priveste totul,parc-o doare,
Stiind ca n-are ce mai face,
Saraca-ti mama,tace,tace.


sa imi ierti implicarea mea emotionala,cu care simt a ta creatie simpla dar minunata.
Cu mult respect.....

Nu as vrea sa vin cu sugestii,dar trebuie sa simtiti poezia dragi cititori,lasati deoparte corecturile mai ales cand vizeaza ceva personal.o vorba spune; \"Uita-te mai bine la paiul din ochiul tau,apoi vezi-l si pe cel din ochi altora.\"(poate nu e acelasi citat dar esenta..)
Cu tot atata respect...

ma amuza o chestie pe care am studiat-o indelung..unde intru si las cateva din gandurile mele se face \"o pauza\" si nimeni nu mai comenteaza in majoritatea cazurilor.Noi sa fim sanatosi...
Cu drag....

de ce tace mama intr-una ...e atat de simplu de buna seam ca de emotii tace de bucurie ca-si vede iar copilul ce vorbe putem astepta dela ea nici una toate s-au rostit deodata im momentul caldei si sfintei imbratisari ce poti sa spui cand inima iti bate sa-ti iasa din piept shi lacrimile te ard asa cum ard trandafirii cand ploua cu soare...ce poti sa zici cand strangi la piept toata viata ta
toate bucuriile tale toate sacrificiile tale toate sperantele tale toate amintirile tale shi doamne toate de-odata pe chipul fiului tau ca pe o icoana...doar necuvintele....

emotionant omagiu adus mamei...

...cum o fi si mama mea cand voi eu departe...si nu ma gandesc cum o fi de-acuma...am timp de tristeti mari, si oi avea si suflet pentru ele...
Lory

Am trecut intamplator, si am observat ca nu raspudeti comentariilor, asa o sa fac si eu...un bob zabava, sa ma fac MARE...si le-arat eu lor ...sa se gudure pe langa textele mele:).Scuze pt. deranj.

Aceasta este o poezie cu dedicatie. Singura persoana cu care as putea vorbi la subsolul ei este mama. Nu am interzis comentariile deoarece niciodata nu am facut-o. Poate am gresit in cazul acesta.