un picior în apă și unul pe nisip
lasă urme diferite și dau senzații ciudate
de nici cald - nici prea rece.
jumătate la soare, jumătate la umbră:
rămâne mereu posibilitatea refugiului
de
Duc mâna la tâmplă și salut militărește fiecare vis.
Fără ele n-aș mai avea reguli, de încălcat sau de urmat.
Fără vise nimic n-ar avea sens.
Din ele se construiesc lumi în care totul e nou și
s-a ales praful de pietre
sub ploaia de iluzii
n-a rămas nici o urmă
sub valul de umbre
ca și când n-aș fi fost niciodată aici...
plutesc încă la o palmă de mare
mă las încă atrasă de
E atâta liniște în palma asta
în care îmi ține sufletul –
- dintotdeauna a fost așa!
În mâinile ei e acasă,
pentru mine singurul loc
din care n-aș mai pleca.
Îmi mângâie visele albe,
îmi
nu vreau să te văd în pijama,
m-aș speria foarte rău
și-aș fugi.
nici în halat nu vreau să te văd.
habar n-am ce siluetă ai avea
prin gemul ușii de la baie
și mi s-ar părea ridicol
să-mi
m-am uitat
în oglindă de dimineață
și nu m-am găsit.
știam sigur
că-s acolo pe undeva...
da’ degeaba!
am încercat să mă strig:
nu mai aveam voce.
și chiar dacă aș fi avut
nu mă mai
După-masă la patru
plouă de mor
și n-am nici un chef
și stau pe covor.
Ar fi bine să fiu
undeva, pe la soare,
să beau ceai și să uit
că mi-e frig și mă doare
fractura de suflet
și cotul un
mi-aș cumpăra o bicicletă cu aripi
dacă s-ar inventa
nu mi-ar mai păsa de intersecții
și de semafoare
semnele ar deveni inutile
pentru toată lumea
și nimeni nu mi-ar mai putea reproșa
că
m-am împiedicat
de-o identitate pierdută
am ridicat-o în dreptul inimii
să văd dacă nu cumva
inima mea
o recunoaște
(pentru o clipă am crezut
că era vorba de cineva cunoscut ei
dintr-un
am să ascund o jumătate de zbor
de privirile reci
și n-am să dau nimănui socoteală
pentru asta
o jumătate de aripă nici nu mai are sens
fără formă și fără culoare
am s-o ascund după
am să ies din amorțire
ca un fluture primăvara
îmi voi da voie să zbor
fără să-mi pese că seara
e frig și-ntuneric și ceața
mi se lipește de aripi
nu-i nimic dacă uneori
mă voi prăbuși în
te-am înlocuit cu un cântec
m-am înlocuit cu un desen de copil
te-ai transformat o vreme în clown
m-am transformat o vreme în jongleur
ne-am mutat viețile într-un alt loc
ne-am mutat visele
Într-un taxi mă urc
pe la șapte spre ziuă
și m-apuc iar de scris.
Iară bat apa-n piuă!
Habar n-am ce să-ți spun
despre ceea ce vreau...
sau ce simt... sau ce cred...
Ar fi mai bine să
Caii mei verzi nu mai sunt pe pereți.
Au și ei un sfârșit, ca oricare.
Un strat de vopsea albă și gata,
poți să mergi liniștit la culcare.
Am încercat să-mi explic, dar n-a mers și, în
Bunu: „- Cine-i primul la mașină câștigă!”
Mara: fuge. Traversează în fugă și.. ajunge prima.
Eu: mă crizez, o prind și încerc să-i explic
ce n-a făcut bine
și că putea să o
Aleea din față s-a transformat în parcare,
e plin de mașini pe trotuare.
Copiii n-au loc să se joace. Și-n scară
miroase cumplit a mâncare.
Ferestrele-s sparte, pereții
eu cu capul pe masă
mâinile mele
urme de creion pe hârtie
argint viu translucid în cuvinte
petale de floarea-soarelui desprinse pe rând
culori topite în verde copac frunze
fluture
Am găsit azi în cutia poștală un plic alb...
Ei, nu chiar alb - alb!
Cineva scrisese pe el o adresă, un nume
și încă ceva ce nu se mai spune.
Era și un fel de timbru ciudat
cu un nume de
ni se preling tăcerile
printre sirene albastre-n asfalt
către miezul pământului
dar se lovesc prea tare
în curgerea lor
de mizeria lumii prin canalizare
și ricoșează brutal
printre țevi
șapte crești
șapte zâmbești
șapte vorbești
șapte contești
șapte iubești
șapte rănești
șapte visezi
șapte cedezi
șapte crezi
șapte vezi...
lupți,
cânți,
urăști,
lenevești...
Ce
Iar am sărit calul
acela de-o anumită nuanță de verde...
Aducea oricum mai mult a girafă
atârnat așa pe perete
cu gâtul lungit de atâta căutare de sens
sau poate doar de
Nu strică să ai uneori timp
pentru ce n-ai gândit despre tine
în restul zilelor tale
în care ai respirat aerul dimineții
fără să știi.
În care n-ai numărat cu destulă atenție
petalele
Călător fără drum,
nu e locul tău
aici,
lângă peretele valului.
Aleargă spre mare
cu aripile-ntinse,
sprijinit cu fruntea
de inima mea
și cântă o clipă tristețea
de-a fi pescăruș
fără
LB