Poezie
azi nu
1 min lectură·
Mediu
nu vreau să te văd în pijama,
m-aș speria foarte rău
și-aș fugi.
nici în halat nu vreau să te văd.
habar n-am ce siluetă ai avea
prin gemul ușii de la baie
și mi s-ar părea ridicol
să-mi imaginez doar
că ești tu.
zău că n-am nici un chef
să te văd în pantaloni scurți și maieu.
nu s-ar prea potrivi
cu ce ești.
nici nu vreau, nici nu pot
să mi te-nchipui în trening cu dungi,
alergând de nebun pe trotuar,
oricât ne-ar fi de familiar.
pieptănat și-n costum
nu-mi vine bine să-mi imaginez
cam cum ai putea arăta.
dezbrăcat nici atât
n-aș reuși să te măsor din priviri,
de teamă că ai îmbătrâni
și brusc n-ai mai fi.
003.518
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Luminita Baboianu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 121
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Luminita Baboianu. “azi nu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-baboianu/poezie/121523/azi-nuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
