m-am uitat

m-am uitat în oglindă de dimineață și nu m-am găsit. știam sigur că-s acolo pe undeva... da’ degeaba! am încercat să mă strig: nu mai aveam voce. și chiar dacă aș fi avut nu mă mai auzeam. dup’aia am vrut să-mi iau pulsul: ia-l de unde nu-i! pielea-mi era rece și transparentă. simțeam doar mirosul mâinilor tale. asta mi-a dat de gândit: poate că mai eram totuși pe-acolo! m-am căutat și sub duș. tot degeaba... apa fiebinte șiroia pe o umbră. avea iz de transpirație rece imposibil de șters... am început să mă-mbrac. speram să văd cu coada ochiului cum arăt: tot nimic! nici măcar nu erau hainele mele. sau poate nu le recunoșteam. miroseau a fum de țigară și eu nu-mi amintesc să fi fumat vreodată. m-am luat apoi după durerea de oase care știam că-i numai a mea. dar i-am pierdut urma pe la mijlocul coapsei și privirea mi s-a oprit în podea. stai liniștită, mai ai simțuri - mi-am zis. asta înseamnă că sigur mai ești undeva!