lucian m

închid cercul peste praful drumului și-mi scutur călcâiul stâng de simbolurile ascuțite pe care le-am călcat involuntar în picioare acum nu mai contează am gura uscată sunt gol iar

are o plăcere ciudată de a fi sărutată pe tâmplă ne ținem de urât seara pe marginea stângă a bărcii eu pescuiesc iar ea își încordează fesele de fiecare dată cand eviscerează peștii cu o

încâlciți între pletele tale câțiva demoni bezmetici urlau după turme de stele tu dormi ca un smochin a cărui rădăcină nu știe nimic despre puiul cuibărit între ramuri și-abia spre

păpădiile căntă despre buburuze și despre copiii cu pufuleți la gură buburuzele cântă despre păpădii și despre mamele copiilor cu pufuleți la gură iar mamele își adorm copiii cântându-le

nu-i vedeam decât ochii restul era ascuns ochilor mei nu-i auzeam decât râsul restul era ascuns urechilor mele nu-i simțeam decât palmele cu care îmi facea din inimă o simplă turtă de

acum cateva zile o micuță japoneză se apucă să numere în fiecare dimineață florile de cireș întrebându-se unde ar putea depozita atâta minune de azi au început să se scuture dar la

soarele roșu de la apus trecea printre zăbrelele unei jaluzele desfacându-se în fâșii de lumină apoi se așternea liniar peste sânii ei mișcați ușor de ritmul unui vis cu

întrebare răsărind între doi pui de plop frați ai aceleiași zăpezi despre ziua a treia a creației nu au răspuns dar s-au lăsat scărpinați de niștă gândaci mai mult roșii decât

în vremurile acelea o papură maronie își scutura ultimul puf al podoabei sub zborul unui stol de guguștiuci o broască se ruga încet sprijinindu-și coatele pe locul din care

la marginea pădurii brazii se lăsau încă de aseară în voia celei mai blânde ninsori o păsăre albastră desenează viori în zborul ei printre fulgi iar pe prispa unei case cu horn

desenam cu palmele traiectorii pentru fulgii de nea ce îți acopereau pleoapele buzele tale gustau pofticioase din alb iar eu descopeream iluziile iernii schițate suprarealist pe obrajii ca

e cald afară o să mă așez în curte chiar în mijloc fac un foc de surcele și pun neapărat niște crengi de brad apoi o să-mi îngrop talpa dreaptă în pământ ca pe un bulb de crin doar așa de

m-am întins pe burtă cât sunt de lung să ating cu vârful nasului zăpada abia așternută pe o frunză de anul trecut am aflat de la un gândac încă amorțit că ar fi reavănă și se topește

o bancă în parc o femeie zâmbind doi fluturi peste muguri de magnolii ultimul gând despre omizi umple tăcerea

în momentul acela când nu știi dacă să mai spui noapte ori poți crede că e deja dimineață un colibri galben ca lămâia a confundat reflexia lunii de la marginea lacului cu o floare de

ochii tăi vor afla atât de multă frumusețe încât o să te doară cu lacrimi ca după lupta lui iacov un puf mai alb decât neaua se zbate cuprins de la mijloc în gheața subțire și ți-e

printre crengi pâlcurile de vâsc sub care nu te-am întâlnit niciodată par cuiburi de ciori iar în vale viața ca o sarcină nedorită rostogolindu-se prin noroi și zăpadă

făceam un exercițiu de deschidere a ușii pentru a intra cel ce nu era acolo apoi am ieșit și am așteptat să mi se deschidă dincolo de prag am înțeles că nu există interior sau

în față se ridica un soare roșiatic și cețos în spate multele poveri pe care noaptea le-a luat de prin oraș pe gulerul paltonului s-a întâlnit parfumul tău cu frigul

pe baltă nu mai adia nici umbra vântului de pe vârful undiței mele vechi de bambus mă privește Dumnezeu prin ochii unei libelule albastre sunt atât de gol dintr-odată că iarba de sub mine și