lucian m

ținea piatra aceea în palmă încercând să-i descopere sensul cu ochii închiși e ciudat cum poți simți centrul rece al unui lucru căruia i se încălzesc marginile atunci a văzut o

întotdeauna va fi vorba de vârful unui munte pe margine stai liniștit plimbându-ți tălpile privirii peste capete țepoase de brad o stână în vale așteaptă cu porțile închise în

zâmbesc în dimineața asta puberă un puf de gutuie îmi gâdilă aurora peste coama unui stejar chinuit de vânturile îmblânzirii ceața de pe ochi se împletește cu aburul cafelei scurgându-se

pe parchet în partea de est a camerei am o vioară veche prăfuită deasupra ei la o distanță de două palme împreunate și un arcuș pe verticală stă iisus pictat pe interiorul unei scoarțe de

ciopleam în geamuri imagini întoarse pentru copilandri hazlii pe străzi cad frunze ca în multe alte poeme iar motanii își îndoaie cozile ciudate semne de întrebare adresate călătorilor prin iarba

nu-mi pot aminti ce culoare aveai în apus zâmbeai ca o femeie sfinx neterminată și nu mai știu dacă părul tău se juca în vânt aș putea însă face o disecție olfactivă povestindu-ți fiecare

folosesc inumanul pe post de catapultă proiectând în eter urletele fiarelor ce-mi populează deseori visele am aflat umpleri noi pentru spațiile mele diforme puținul lut păstrat de

simplu și netocmit ca un copac abia doborât visam dincolo de orice supoziție că mâinile sculptorului seamănă izbitor cu ale mele cobor privirea spre modestia cu care moare un cub de gheață

libertățile noastre se țin de mână zburdând haotic de-a lungul unei căi ferate cu maci privești mirată spectrul culorilor în ochii unei libelule mereu întrebând despre gustul ploilor de vară pe masa

ascuns într-o pana de gâscă îți așteptam în fiecare seară degetele mirosind a flori de salcâm mă purtai peste foi îngălbenite încet atent caligrafiind cuvinte sentiment poate pentru

pe omul din lan se odihnesc două ciori ascultând vânt la picioarele lui înflorește un mac sfințind pământ .......

plopii năpârlesc pe sub nori a căror denumire științifică nu interesează pe nimeni cert este că pasul tău neauzit și capul ușor aplecat spre stânga îmi amintesc delicatețea

din bolta-ntunecată a unui naos cad picuri ceruiți pe umerii unei sutane cu palmele împreunate sub barba arămie se roag-un păcătos bătrân iar candele ascunse de catapeteasmă împrăștie

am transformat războiul de țesut într-o mașinărie de fabricat pansamente pentru răni provocate de alte războaie folosesc vocabule pe post de ițe iar din onomatopeele oamenilor fericiți fac

la ultima radiografie s-a găsit o coastă lipsă pe scara interioară a singurătății proprietarul imobilului încerca o înlocuire forțată cu o sulă de cizmărie motivând potrivirea pe o

mă întreba cineva dacă mai trăiesc ascuns îndărătul unui fel de galben cu limită roșie punctată falsific în tăcere destinația existenței celorlalți ochiul roz al cobaiului mă privește

până atunci nu aflasem treptele ușurând sarcina nici bârnele de brad de care s-au tot șters palme împreunate sângerând în rugăciune mai apoi slalom printre oamenii sugativă însetați de

voluptatea de ieri sublimată într-un balet greoi al cuvintelor se transformă tiptil căutându-și ecouri în cristaluri sunătoare mă învăța cineva indirect să povestesc mereu fără farafastâcuri

un greier scăpat dintre rândurile unei poezii a sărit din monitor drept pe tastatură încercam să-i explic fiorul inspirației ce-mi unește degetele de taste și delicatețea cu care acestea trebuiesc