Atât de liniște

Reușită atmosfera. Impresia elegantă de simplitate. Toate cuvintele din acelasi registru stilistic. Lectura curge cu gust de miere sfințită. Un galben roșietic, ușor întunecat te oprește în prag de sfială.

Traiane, ai spus atât de frumos încât nu pot decât să-ți mulțumesc pentru trecere și semn.

cu bine,

Salut! Textul de natura teologica evident impresioneaza prin linistea pe care o aduce si asta nu datorita titlului.
Insa la o citire mai atenta si o oarecare analiza am sesizat unele aspecte. In primul rand in incipitul poeziei intalnim o \"lacrimare\" de nicaieri, din bolta naosului pe o sutana(de retinut acest episod).
A doua strofa evidentiaza episodul rugii.Batranul care se roaga si care degaja atata liniste, de parca tot trupul sau este dominat de o ciudata recluziune sub barba sa, de parca ar vrea sa se ascunda.
Acum vine dilema mea! Episodul din ultima strofa nu are legatura cu incipitul? Adica lacrimile ce apareau din senin sunt sacralizate, apartin de divin, apartin ingerilor.(asa imi pare mie!}
De sesizat raportul intuneric/lumina.Poezia incepe intr-un decor intunecat(inlacrimat chiar), iar in urma rugii parca totul se lumineaza, apar ingerii -care practic il izbavesc pe batran.
Abia acum intervine linistea adevarata! Pana acum cred ca totul a fost legat de aparenta-esenta.Adica in aparenta a fost liniste, dar in esenta ingerii plangeau, iar batranul se ruga dominat de framantare sufleteasca.
Imi cer scuze daca am fost pe langa subiect,
Ialin

Simplitatea naște lucruri bune și frumoase. Ele sunt așa tocmai pentru că sunt simple, cu sufletul la vedere, neambalate în cine știe ce tehnici sofisticate. Imi place liniștea. Am poposit aici la tine, m-am recules și am plecat. Am intrat în vârful picioarelor și ies la fel, să nu tulbur cumva ruga mâinilor împreunate. Acum îmi șoptesc în gând că m-am întălnit cu un om sau un înger și mersul mi-e mai ușor. Multumesc!

Amadriada

Emile, ai văzut tare bine dimensiunea interioară a textului, ba chiar ai dat cortina la o parte.
Adriana, mă bucură mult când vede cineva simplitate în textele mele, asta și intenționez.
Vă mulțumesc de trecere și de semne!

cu bine,

,,cu palmele împreunate
sub barba arămie
se roag-un păcătos
bătrân``

Frumos ai scris, am simtit un fel de maretie a textului tau, frumos alcatuit, si caruia, dupa parerea mea, nu i se mai poate adauga nimic. Sunt cititorul tau.
drag - Lory

Mulțumesc frumos de trecere și de semnul lăsat. Spui cuvinte mari și frumoase despre acest text. Te mai aștept.

cu bine,

Atmosferă schițată într-un mod magnific, prin câteva trăsături de penel, cum numai marii maeștri ai Renașterii o puteau face: bolta-ntunecată a naosului, umerii sutanei ceruiți, palmele bătrânului împreunate sub barbă - în timpul rugăciunii, lumina de chihlimbar prin care pâlpâie privirile îngerilor. Foarte frumos!… Felicitări!
Un singur lucru i-aș sugera autorului, și-anume cu privire la bătrânul care se roagă: să renunțe la a-l caracteriza ca \"păcătos bătrân\"; să zică numai atât: \"se roagă un bătrân\", pentru că nimeni (și cu atât mai puțin autorul) nu poate ști dacă (ori că) acel bătrân e un păcătos (sau e numai un evlavios, pur și simplu). În felul acesta autorul dă și mai mare greutate atmosferei de mister, specifică poemului său.
Cu prietenie

Măgulitor comentariu ai lăsat la mine la text. Îți mulțumesc! Despre \"păcătos\"... știi bine că sunt multe de spus. Mă mai gândesc la ce ai spus și poate modific. (Mărturisire: varianta inițială era fără \"păcătos\", dar nu degeaba l-am pus acolo)

cu bine,