Calfă

Fiarele captive își slobod urletul în eter și își caută libertatea cu ghearele scurmând pământul până la ultima zbatere, de e nevoie.
Captivitatea din și în sine trezește instinctul și cheamă eliberarea. Semnalul e dat în somn, firește. Numai că noi, oamenii, avem nevoie de un pământ special, spune-i lut dacă vrei :), în care să putem sfărâma căutându-ne, în vise și în dorințe. E bine dacă se păstrează o mărturie a ceea ce am fost inițial, înainte de modelarea și forma cerută (uneori chiar impusă) de procesul palpabilului și utilizabilului, a nevoii așa-zis omenești. Amintirea implică nostalgia, dar îți oferă și siguranța și încrederea ,, că se poate”, că a fost și ar mai fi, dacă...
,, am aflat umpleri noi
pentru spațiile mele
diforme″ ....ești calfă a propriei modelări sau a căutării de dinainte ,,de facere″ ? :)
Și cine poate spune și pe ce considerente, ce e mai de preț: lutul sau ulciorul ?
Cu același drag în așteptarea no.25,
N.

În afară de finalul cu ulcioarele înainte de facere, m-am întrebat ce caută restul versurilor în poem. Nu vreau să îmi mulțumești pentru comentariu, ci să vezi întâi cum lucrezi prima strofă. Bagatelă, înțeleg, dar să fie poezie. :)

narcisa, mulțumesc din nou pentru constanța cu care mă citești și răbdarea cu care intri in vers.

alina, nu-ți mulțumesc :), poate prima jumătate e o mărturisire mai puțin poetică, poate ai rezon.

cu bine,