Papadopol Elena

pe pereții inimii mele am fotografii îngălbenite de vreme într-una e tata zâmbind alta o arată pe mama în uniformă școlară cu funde în păr aceeași grație pașnică în timpul de altădată

nu pot să scriu doar din imaginație gândurile mele se întorc la ceea ce am trăit de multe ori privesc în gol mă gândesc ce să-ți spun și cum să încep e ciudat însă, în loc să fug continui să

acolo, în misterul universului, se află și bolta domului înconjurat de frumuseți de la creștet până la poale munți golași, piatră, copaci înfloriți, orașe pescărești iar mai jos, pe

gândurile mele își deschid fereastra la granița unui insolit orizont în care fiecare vrea să trăiască ascultă, tu, inimă, mult deasupra ființei mele m-am agățat de speranța că ai trecut de

“ – Azi, am o mâhnire și o bucurie și aș vrea să le împart cu tine!” Așa ar trebui. În realitate, chiar dacă ai pe cineva lângă tine, nu reușești să-i spui tot. Se așază o tăcere "de fond", care

ura și iubirea întunericul și lumina potopurile din ochii înlăcrimați o zi frumoasă așteptând să-i spui că nu e singură chiar dacă omul se naște și moare singur într-o lume aspră în care

Oricât mi-ar plăcea scrierile altora și oricât îmi doresc să fiu, în raport cu ele, cu aceeași solemnitate, sau ironie, melancolie, sau rămasă în inocența copilăriei, privirea mea încă își găsește

am să las inima deschisă am să ascult ceea ce simt am să cred până când cerul primește culoarea ochilor tăi până când soarele devine lumea învăluită în iubire dăruiește-mi, din esența

dacă m-ai lua de mână când vii cu soarele sub braț m-aș odihni pe stelele care-ți ajung la umăr ca să descopăr viața nedescoperită și să trăim povestea care ne-a rămas iar dacă nu

Se schimbă lumea... Valuri-valuri, odată cu căldura, vin și halucinațiile!

Câteodată îmi ascund gândurile. Le încui în casa sufletului meu și... astept. Mai mult decât pentru a le asculta în liniște. Tot ce rămâne este magia. Pe hârtie, este amintirea mea, care mă leagă de

Într-o zi, văd ce e bine. Într-o zi, văd ce e rău. Într-o zi, nu-mi pasă. Dar nu mă disprețuiești niciodată. Într-o zi, sunt nefericită. ȘI îmi spui să nu pun la inimă. Într-o zi, sunt

când am crezut că s-a terminat inima îmi repeta să mă întorc la tot ce am lăsat un munte mic infinit din toate văile strânse cu maci și liliac înflorit o lumină cea mai adâncă a unei

oameni care au suferit și nu s-au îngrijit de ei oameni care nu au făcut pe nimeni să sufere oameni care au fost fericiți în ei cum au fost fericiți și-n ceilalți oamenii aceștia se întreabă

te-am strâns în brațe, absorbție irepresibilă, totală ne-am învârtit organic și viu cu tragere de inimă nu ți-am spus că doare fiindcă, de fapt, iubirea bătuse la ușă cu falange lungi de

Mi-e dragă marea, cum murmură în valuri tandre și-adânca viață este marea-n lumea noastră. Un val al vieții dacă aș fi fost, te-aș fi atins, cu mângâiere, printre atâtea patimi,

uneori sufletul te orbește cu strălucirea lui alteori ești precum un frigider pe care-l deschide plimbându-și privirea prin tine că nu i-ai dat să mănânce îi e foame îi e sete vrea mai