Papadopol Elena

Chiar dacă fiecare dintre noi abia se mai strecoară printre atâtea lucruri de rezolvat care apar în viața oricărui om, am crezut întotdeauna și în prietenie, și în iubire, că există potriviri de

Nu de multe ori am văzut în ceața iernii, păsări cântând într-un copac, stând atât de aproape una de cealaltă. A fost un fel de poveste a imaginilor, pe care a primit-o privirea învinsă de ramurile

Privește-mi inima cum se înalță la picioarele unei cruci de parcă s-ar deschide o poartă printr-o grădină, până la Dumnezeu pe această cărare pornește însuși glasul ei să întâlnească

Soarele și luna - doi nasturi de lumină aurie, ce strălucesc, când noaptea își întinde pelerina peste lume, așa cum sunt și ochii, sub vălul fin al pleoapelor, dând viață viselor.

în șemineul zilei luminile focului se sting pâlpâie un fâlfâit de evantai te face să simți răcoarea în jurul umerilor tăcere privești printre gânduri și umbre ca o persoană care visează

Îmi place să simt păsările trăindu-și zborul, în mine, copilul de care-mi amintesc. Timpul îmi atinge clipele, ca o mătase, mișcată de vânt, care mângâie fără să aibă vină, la fel cum vântul vibrează

Chiar dacă vremurile s-au schimbat mult și brusc, cel mai bun lucru, valabil pentru toți, este să fim noi înșine.

Uneori, înfășurăm curcubeul în viață, când el ar fi unica șansă de a găsi lumina bună, înaintând prin lumea de toate culorile. Fiecare cuvânt are un sens, fiecare fragment din viață are de spus o

privesc copacul din fața ferestrei frunze care se ating în bătaia vântului de vară își dăruiesc căldura și apropierea pe care noi le păstrăm unul pentru celălalt este un lucru

Să iubim mai ferm prietenia și s-o ocrotim mai mult, fără să ne întrebăm de ce.

iubesc diminețile mă trezesc din gânduri și pregătesc visuri care au curajul să creadă că lumea lor durează îmi simt picioarele cum tac așteptând ca și mine asaltul iubirii

Florile de măr Nu-mi amintesc de nimeni Decât de poeme frumoase Întinse la soare Tocmai în aceste timpuri De neadaptare Îți răspund încordându-mă Între formă și fond Cu ochii la nori, Atât de albi

Iubește oamenii Unii, în ciuda încercărilor dureroase, prin care au trecut sau trec, au puterea de a le aduce altora optimism, zâmbet în suflet. Poate că fețele lor sunt brăzdate de riduri. De

Dacă există copaci și nu sunt păsările cerului Atunci lumea însăși pare să fie pustie Dacă există frumusețe fără seamăn pe tărâmul celor o mie și una de nopți și nu e visul poetului Atunci

în loc de stele priveam luminile înșiruite de-a lungul drumului, veneau în suflet ca păsările, cu orizontul absorbit într-o poveste pentru libertatea lor, am simțit cum cerul se deschide și

Am privit de atâtea ori marea, nu pentru că în alte locuri nu aș avea ce vedea sau revedea, nu doar pentru că am avut prilejul, ci i-am căutat imensitatea, în fața ei celelalte lucruri rămânând

Când am ajuns pe culmea întunericului, am adus în viață o parte din mine, la fel ca a ta. Un miracol și nu s-a mai răsucit cuțitul în rană. Din inima nopții, am luat în brațe zorii, viețile noastre,

Dimineață de vară Am deschis fereastra. Nu mi se pare. Vișinul chiar a crescut. Ramurile îi ajung aproape în geam. E un copac frumos și nu i-a spus nimeni niciodată. Atâtea glasuri de păsări

Cuvinte mute dacă ar ajunge marea până la tine să-ți împrumute viață de la mine ar bate-n inimi o ramură un zbor și m-aș ruga să-mi fie al timpului fior să nu te sperii dacă marea vine și îți

Țărmul și visul îmi place să merg pe malul mării în imaginația mea valurile nu sunt decât visuri pentru ea toate gândurile mi se topesc în suprafața apei care sclipește unii cred că mersul este