Papadopol Elena

Ramură lângă ramură de brad și, printre ele, precum vârfurile de ace, lumini, care pulsează pe cerul întunecat, stăpân pe oboseala fiecărui ceas al zilei, aducându-mi copilăria din amintiri. Un basm,

Țărmul și visul îmi place să merg pe malul mării în imaginația mea valurile nu sunt decât visuri pentru ea toate gândurile mi se topesc în suprafața apei care sclipește unii cred că mersul este

în șemineul zilei luminile focului se sting pâlpâie un fâlfâit de evantai te face să simți răcoarea în jurul umerilor tăcere privești printre gânduri și umbre ca o persoană care visează

gândurile mele își deschid fereastra la granița unui insolit orizont în care fiecare vrea să trăiască ascultă, tu, inimă, mult deasupra ființei mele m-am agățat de speranța că ai trecut de

Să iubim mai ferm prietenia și s-o ocrotim mai mult, fără să ne întrebăm de ce.

Chiar dacă fiecare dintre noi abia se mai strecoară printre atâtea lucruri de rezolvat care apar în viața oricărui om, am crezut întotdeauna și în prietenie, și în iubire, că există potriviri de

în inimă e dimineață dau nas în nas cu Luceafărul poet de geniu m-a hrănit cu poeme și cu șampanie de multă vreme privesc în oglindă ca într-un spațiu al timpului ce m-a frapat? o mică

ura și iubirea întunericul și lumina potopurile din ochii înlăcrimați o zi frumoasă așteptând să-i spui că nu e singură chiar dacă omul se naște și moare singur într-o lume aspră în care

acolo, unde am fost, nu mai văzusem niciodată lebede cu inimile cuprinse de zbor mai cunoscusem așa depărtarea doar în vis și-au întins aripile deodată ca niște palete și, în câteva

Iubește oamenii Unii, în ciuda încercărilor dureroase, prin care au trecut sau trec, au puterea de a le aduce altora optimism, zâmbet în suflet. Poate că fețele lor sunt brăzdate de riduri. De

Oricât mi-ar plăcea scrierile altora și oricât îmi doresc să fiu, în raport cu ele, cu aceeași solemnitate, sau ironie, melancolie, sau rămasă în inocența copilăriei, privirea mea încă își găsește

“ – Azi, am o mâhnire și o bucurie și aș vrea să le împart cu tine!” Așa ar trebui. În realitate, chiar dacă ai pe cineva lângă tine, nu reușești să-i spui tot. Se așază o tăcere "de fond", care

te-am strâns în brațe, absorbție irepresibilă, totală ne-am învârtit organic și viu cu tragere de inimă nu ți-am spus că doare fiindcă, de fapt, iubirea bătuse la ușă cu falange lungi de

...o zi de miercuri. Am hotărât să mergem în excursia amânată de câteva ori. O aventură cu care ne împrieteniserăm toți din familie. Trebuia să fie vreme bună, ca să ne învârtim pe dealurile din

Viața, în tot tumultul ei, îți lasă timp să te și privești. Găsești, astfel, deosebit de plăcut să descoperi că lucrul cel mai prețios al unui om se află în profunzimea lui. Și, în toată alcătuirea

Soarele și luna - doi nasturi de lumină aurie, ce strălucesc, când noaptea își întinde pelerina peste lume, așa cum sunt și ochii, sub vălul fin al pleoapelor, dând viață viselor.

Cuvinte mute dacă ar ajunge marea până la tine să-ți împrumute viață de la mine ar bate-n inimi o ramură un zbor și m-aș ruga să-mi fie al timpului fior să nu te sperii dacă marea vine și îți

tu îmi cunoșteai toate gândurile cu toate rugile îngemănate în suflet ce frumos îmi spuneai: te iubesc! atrăgând asupra ta situații când nici marea nu știa ce să mai inventeze ca să îmi facă

oameni care au suferit și nu s-au îngrijit de ei oameni care nu au făcut pe nimeni să sufere oameni care au fost fericiți în ei cum au fost fericiți și-n ceilalți oamenii aceștia se întreabă