Papadopol Elena

Cu respect foarte mare pentru dumneavoastră, pentru ceea ce faceți pe site, pentru autori, pentru ceea ce scriu, aduc o completare; de exemplu, în poemul Noaptea de decemvrie al lui Macedonski, emirul este un alter-ego al poetului. Și în poemul de față există un pelegrin. Poate fi un alter- ego. De fapt, am putea compara din anumite puncte de vedere acest poem cu poemul domnului Bogdan Geană. Chiar ar fi interesată cred, paralela, luând în calcul și diferențele de curent literar ș.a.

Ottilia, îmi place poemul! Sugerează o stare de fericire, singura stare de spirit posibilă în aceste versuri! Se deduce din cafeaua cu lapte și desfătările muzicale care trebuie să însoțească dimineața, virginitatea primordială. Această descriere a ei seamănă unei oglinzi, citez: din care să răstorn imaginile astfel încât lumina să cadă fix pe chipul meu/ să-mi crească soarele pe masă. Frumoase momente de inspirație crepusculară!

Vă mulțumesc foarte mult pentru că v-ați oprit asupra poemului și mă bucur pentru versurile selectate. Sunt și preferatele mele. De nenumărate ori ne vorbește Eminescu în suflet. Poemele lui nu mor, ci ne rămân locuri de întâlnire peste timp.
Cu respect și prietenie!

Vă mulțumesc mult pentru trecere și pentru gândurile împărtășite! M-a bucurat mult să citesc comentariul, dar și să aflu că v-ați regăsit în temă. Am citit romanul dumneavoastră memorialistic și, la rândul meu, m-am regăsit în stările transmise. Despre poemul meu, sunt de acord, e o temă frecvent abordată, nu e un text care să iasă din tipare, dar așa a venit inspirația și a curs exact cum l-am scris. Îmi place mult începutul pe care l-ați propus. O să revin asupra lui și voi încerca o reașezare. Vă mulțumesc încă o dată!

Am citit poemul și am rămas cu impresia că imaginea apocaliptică a lumii este prezentată într-o formă inedită și ca războiul existent în forme atroce pe Pământ cred că se regăsește metaforic și simbolic exprimat în cuvântul "sistem" care, în poem, dă o imagine abstractă, dar se supune "mașinii de război a dragostei". Tocmai titlul m-a atras spre lectură...
Poemul are un discurs grav, chiar cu imagini negative, tragice - părerea mea și sper să nu supere - dar, ca niște puncte de confluență, cu întregul lui, apar unele ruperi de stil; de exemplu, în versurile: "uneori aș vrea să ies din corpul ăsta
ca dintr-o rochie de la zara" mie în această imagine creată mi s-a perindat prin fața ochilor privitori ai cititorului o etichetă de la Zara, adică acest cuvânt "zara" a preluat toată puterea imaginii artistice. Este doar opinia mea și, repet, nu vreau să supăr! În rest, mai sunt câteva imagini care ar mai putea fi lucrate, dar numai autorul știe cum dorește, noi, cititorii, ne aflăm în lumea creată de el. Îmi place foarte mult poemul pe care îl ascult la radio. Numai de bine și multă inspirație!

Poemul acesta este un poem profund, emoționant, modern; în întregul său conturează o lume, în care viitorul feminin, chiar al eului poetic - cugetător este văzut fără magie, într-un echilibru fragil din cauza iubirii neîmpărtășite, care nu arde. Felicitări!

P. S.
Și eu sunt de părerea că ultimele trei versuri: să mor/ de atâta/ dragoste sunt în plus, explicative și, totodată, cred că aș fi optat pentru timpul prezent în ultimul vers din acest grupaj:
"să intre vara în iarna asta săracă,
să fie de parcă
soarele s-ar muta lângă mine,"
Sau versurile despre care am zis că s-ar putea renunța la ele, ar merge că titlu?!
Numai bine și multă inspirație!

poemul transmite profunzime, luciditate, sentiment. Mi-a plăcut mult cum ai folosit imaginile din viața de zi cu zi. FELICITĂRI!

care îmi place foarte mult; limbajul poetic este cald și bogat în termeni metaforici. Am remarcat versurile: gleznele-mi erau fluiere
uitând toate pragurile pe care nu le-au trecut
care, pentru mine, înseamnă atât delicatețe, cât și profunzime.
Felicitări!

domnul Ionuț, pentru lectură și observații! Sunt binevenite! Voi reveni asupra textului!

Îmi place mult cum ai surprins esența poemului: târgul vieții, cu schimburile lui deseori nesatisfăcătoare, și căutarea continuă a unei „ape dulci” care să potolească setea sufletului. Am introdus „ce” în ultima strofă, pentru că aduce mai multă cursivitate, făcând legătura mai bine între imagini. Nu știu ce părere ai... în rest... Felicitări!

P.S.
Aș mai schimba "nesfârșitul" cu totul. Dar... depinde, tot așa, de imaginea pe care a vrut s-o construiască autorul...

"nisipul îți fuge sub tălpi
scufundându-te
de-o ultimă respirație te agăți
ca o floare
de ultima petală
ce nu vrea să se despartă
dorindu-și fructul etern
sâmbure adânc doar pentru sine"

Sau

"scufundându-te
nisipul îți fuge sub tălpi
te agăți de-o ultimă respirație
ca o floare ce nu vrea să se despartă
de ultima petală
dorindu-și fructul etern
sâmbure adânc doar pentru sine"

Ottilia, prin cântecul de trompetă al poemului am fost atrasă către metaforicul și jucăușul tău stil! Așa cum viața și povestea ei merg împreună, și poezia ta m-a prins în vârtejul versurilor, în dimensiunea aceasta, unde lumea lăuntrică atenuează suferințele lumii din afară.

Foarte reușit acest minipoem! Un "tors" împlinit al stării lăuntrice! Pe de altă parte, mi-aș fi dorit să continue lectura.

în loc de "propoziția" - prepoziția

Poemul dumneavoastră mi-a stârnit amintiri asemănătoare, pe care le prețuiesc. Am evadat... și am avut o stare de bine. Îmi place!:)

Îmi place poemul care vorbește nu doar despre o iubire neîmpărtășită, ci și despre acea rugăciune care te menține curat sufletește. Și referitor la acest lucru, întorcându-mă la versuri, propun scrierea acestora: "să mă rog la dumnezeu", respectiv "că m-am rugat la tine", fără propoziția "la". Din punct de vedere stilistic, este mai elegant : să mă rog lui Dumnezeu; că m-am rugat ție. Altfel, exprimarea aparține limbajului colocvial. Mesajul poemului ajunge la suflet, indiferent de forma în care ar fi păstrate aceste versuri: cu propoziția "la" sau... fără.
Felicitări!

Vă mulțumesc pentru lectură, pentru cheia de interpretare atât de frumoasă, pentru referința la poeții evidențiați, ce deschid o perspectivă intertextuală! Am citit cu drag și interes comentariul dumneavoastră! Este un dar literar deosebit! Mă refer, nu doar la propunerile inspirate de la început, pe care le consider cu adevărat ingenioase - ce includeau modificarea titlului și înlocuirea cuvântului "muze" cu "surori" - ci și la această paralelă literară subtilă, care face trimitere la redescoperirea poeților menționați; vă mulțumesc și pentru asocierea cu acel episod cinematografic! M-am simțit răsfățată în această "Poveste", pe o temă literară ce pleacă din mit și ajunge în contemporaneitate.

că mă bucur de spiritul pregătirii dumneavoastră poetice. Vă mulțumesc foarte mult pentru lectură și pentru lumina ce licărește în dreptul titlului. Calliope simte lumina soarelui!

Mai intervin mici modificări...

domnul Ionuț, pentru propunerile pe care eu le consider superbe, geniale! Și titlul, și îndrăznețul "surorile" schimbă foarte mult, aduc un plus de substanță mitologică, un fir urzind o poveste. Și cum nu pot să lipsesc dintre surori, voi păstra această amintire cu ele. Vă mulțumesc încă o dată!

Titlul devoalează sensul unei iubiri ideale, aproape de neatins, a lumii actuale; plămânii sunt descifrați în cheie simbolică prin cotidianul "umplut" de aer ce indică iluzii efemere, "rarefiate", ce vin și se duc. Numai iubirea reprezintă un monolit, un reper ca ancoră valorică, unde poeta dorește să se integreze. Viața genuină este trăită si împlinită prin iubire, prin poezie, nu prin banalitate și rutină. Ascultă-mă, chiar dacă poezia are o melodie sacadată, reușește să transmită ideile pe care ai dorit să le transmiți.
Succes!