Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

podul casei

1 min lectură·
Mediu
cântecul unei scoici lângă ureche
copilăria e o amintire
cu toate cuvintele ei
scrise pe un colț al amurgului
când mă lăsam răpită de clipă
gleznele-mi erau fluiere
uitând toate pragurile pe care nu le-au trecut
umbra mea ca orice ființă pierdută
în podul unei case
un loc în care timpul se dă peste cap
raiul meu auriu unde se atingeau pentru câteva clipe
toate amintirile mele și începeau să mă legene
acolo unde ți-am cunoscut pielea
în nuanțele unei tăceri subțire ca fumul
cuibărită în copilăria mea ca-ntr-o scoică
simt cum se așază toate într-o ordine nouă
deși timpul mi-o ia mereu înainte
curge ca apa peste pietre viața nepăsătoare
așa cum uneori curge sângele din rana statuilor
041064
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Nuta Craciun. “podul casei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nuta-craciun/poezie/14190215/podul-casei

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cont-sters-2743Ș
Distincție acordată
șters
Adică: postaţi rar, nu vă mai implicaţi pe site, nu mai sunteţi de ajutor celor care fac eforturi să evolueze. Dar nu putem să-i judecăm pe cei care se gândesc doar la propriile lor creaţii, e alegerea lor acest egoism. Poemul pe care l-aţi postat este valoros, fără nicio discuţie. E un întreg. M-a fascinat, dintotdeauna, umbra, a mea, sau a dv., ca orice ființă pierdută în podul unei caseMetaforele se îmbină frumos. Prin urmare, îl înstelez.
0
@papadopol-elenaPE
Papadopol Elena
care îmi place foarte mult; limbajul poetic este cald și bogat în termeni metaforici. Am remarcat versurile: gleznele-mi erau fluiere
uitând toate pragurile pe care nu le-au trecut
care, pentru mine, înseamnă atât delicatețe, cât și profunzime.
Felicitări!


0
@nuta-craciunNC
Nuta Craciun
Vă mulțumesc pentru că încă veniți să mă încurajați
deși sunt conștientă că nu fac destul pentru această comunitate unde activez de mulți ani, așa mai cu pauze dar mereu cu aceeași dăruire și respect pentru tot ce am învățat aici.
O să încerc să intru mai des și să mă implic mai mult, vă mulțumesc cu respect și apreciere!
0
@nuta-craciunNC
Nuta Craciun
O poezie este simțită și înțeleasă, (poate), doar atunci când sentimentele cititorului, seamănă cu cele transmise de autor.
Așa înțeleg eu și pentru asta îți mulțumesc.
E o poveste din cele multe care mă alcătuiesc, scrisă cu dor de mine cea veselă și puternică. Dar și cu convingerea că forța și veselia mea nu s-au pierdut de tot, doar se mai rătăcesc uneori…
Te îmbrățișez pentru semnul tău care mereu mă bucură!
0