viața începe

Pare că în câteva versuri (în textul acesta) ai mutat viaţa mai aproape de mine, cu lăţimea a 4 sau 5 degete. Viaţa începe, mai mereu, cu gesturile mici şi puţin observabile ale celuilalt (sau cel puţin aşa învăţam noi, când eram mici, despre conţinutul ei şi nu atât despre început sau sfârşit!). Pâinea este mutată prin gesturi mici şi credibile (ea e hrană, e venire aproape şi împărtăşire de grijă, e contact vizual şi olfactiv, e toţi oamenii ce au făcut-o, aduşi lângă tine). Nu e nimic despre salvarea lumii, în mutarea aceasta. Pâinea apare ca şi centrul de greutate al vieţii aşa că singură poate aduce şi liniştea, de vreme ce totul se întâmplă prin bunătate, în aceeaşi mişcare care mută lumea, după trebuinţe fireşti. Lumina vine, apoi, dintr-un fel de echilibru omenesc al rostirii (nu cade pur şi simplu de sus), dintr-un fel bine_cuvântat, cu o vibraţie anume. Pare că lumina din pâine şi din linişte împlineşte lumina existentă în om, cât s-o aprindă. Pare un text despre iubirea aproapelui, care nu anunţă minuni, doar mută minunea unei lumi puţin mai aproape. Mi-a plăcut poemul acesta, scris în cuvinte alese atent. La bună citire.