Poezie
O clipă de intruziune
1 min lectură·
Mediu
Oricine trăiește și iubește visează să scrie cea mai frumoasă poezie. De multe ori, mi-e teamă că nu mai știu să scriu, nici măcar închizându-mă în mine, asemenea unui cui care pătrunde în zid, cu puterea unei mâini imaginare. Am îngropat totul în cuvinte. Dar ce fericire ar fi aceea, limitată de atâta vreme? Multe lucruri au dispărut sub privirile mele. Iar acum pândesc doar valurile care se sparg la țărm; a muri este un adevăr. Să nu te naști, să nu iubești, să nu mori, să nu învii - iată improvizația! Mă gândesc dacă înțelegi sentimentul acesta, că în el există și un altul. Totul coincide cu tăcerea și tot ce-i în ea, cu toate existențele dispărute, pe care trebuie să le înapoiez. Stingere și înviere. Apusuri și dimineți, din care nu mai vreau să plec.
091.693
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Papadopol Elena
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 1
- Actualizat
Cum sa citezi
Papadopol Elena. “O clipă de intruziune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/papadopol-elena/poezie/14189097/o-clipa-de-intruziuneComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
pentru recomandarea primită! Dar aduc o modificare, am o altă opțiune (mai clară) pentru începutul textului! Știu că lucrul acesta implică retragerea steluței și vreau să știți că am văzut și vă mulțumesc mult pentru lectura poemului.
0
Felicitări pentru recomandare!!! Textul este bun, ați putea încerca să dați amploare prozei sub semnătură, cred că ar ieși ceva frumos... Mi-a plăcut combinarea dublelor din text, de multe ori omul este menit să gândească între două variante sau să se comporte cântărind aspecte bivalente, care e ciudat, dacă stau bine să mă gândesc, să fie cântărite dacă sunt în opoziție, adică dacă sunt ”în opoziție” ar trebui să fie clară alegerea, eu așa mă gândesc puțin conex. Cel mai ”nehotărât” este valul, care când atinge nisipul, și când se întoarce în mare. Mie una mi-ați deschis teme de meditație, poemul merită cu prisosință semnul mare de întrebare filosofică pe care îl aduce, adică cântărim înspre dimineață sau înspre apus, ce e mai frumos, când e momentul să vedem marea, iar valul ne spune că atinge nisipul și că apoi se întoarce în mare, în mod bivalent...
Mulțumesc pentru acest prilej meditativ, m-am trezit că un text bun spune de exemplu despre negare, ”să nu iubești, să nu mori, să nu învii - iată improvizația! ”, adică să nu alegi nici varianta 1 nici 2, așa că uite că dintr-un text scurt se naște filosofia!!!! Poate tăcerea e un fel de pasivitate iar acțiunea o dimineață și un apus care alternează.
Așteptăm proza scurtă!!!
Mulțumesc pentru acest prilej meditativ, m-am trezit că un text bun spune de exemplu despre negare, ”să nu iubești, să nu mori, să nu învii - iată improvizația! ”, adică să nu alegi nici varianta 1 nici 2, așa că uite că dintr-un text scurt se naște filosofia!!!! Poate tăcerea e un fel de pasivitate iar acțiunea o dimineață și un apus care alternează.
Așteptăm proza scurtă!!!
0
Vă mulțumesc pentru această originală meditație! M-a atras. De data aceasta, eu am fost cititorul dumneavoastră!
0
Cu drag am comunicat scriitoricesc și după modestul meu răspuns! Felicitări pentru text și consecutiv și pentru frumoasa steluță! Felicitări și Sărbători fericite!!!!
Cu drag și cu prețuire!
Cu drag și cu prețuire!
0
încă o dată, pentru gânduri! Înseamnă mult pentru mine! Vă doresc Sărbători cu liniște interioară, Lumină și numai bine!
0
acea comparație a închiderii în sine, cu acel cui care intră în perete, împins de o mână imaginară. Închiderea se face în zid, el este spațiul de referință, sinele, izolarea cuiului, ori autoarea cred că se referă la sine ca fiind cuiul înghițit de zid, prin urmare, închiderea în sine nefiind logică din acest punct de vedere. Plus că închiderea în sine e o acțiune ce ține cont de voința proprie, nu de mâna imaginară. Repet, asta spune logica mea, dar dacă privești textul oximoronic, poate părea interesantă această găselniță. În rest, textul mi-a plăcut, prin sensibilitatea zicerii, prin acea improvizație care corespunde cu tăcerea și existențele dispărute.
0
pentru comentariul echilibrat. Eu îmi asum această ipostază a începutului. Dumneavoastră sunteți poetul de la care am învățat mult și încă mai am foarte multe lucruri de învățat, dar... blocajul interior, uneori, nu este logic. M-am bucurat pentru mesaj!
0
toate-s una...
și de aceea se poate să fie
revin acele valuri, unde care poartă în ele amprentele unor clipe ...așteptate, dorite cândva
mai degrabă neîmplinite (cred că aceasta-i înțelegerea mea, luând în considerare acea improvizație)
și de aceea se poate să fie
revin acele valuri, unde care poartă în ele amprentele unor clipe ...așteptate, dorite cândva
mai degrabă neîmplinite (cred că aceasta-i înțelegerea mea, luând în considerare acea improvizație)
0
"Toate-s una" și despre ceea ce poți să faci rămâne de aflat...
Îți mulțumesc mult pentru trecere!
Paște luminat!
Îți mulțumesc mult pentru trecere!
Paște luminat!
0
