Altădată norii fugeau pe cer

Cuvintele nu pot, dintr-o dată, ori deodată să "pună degetul pe rană". Deoarece nu au această abilitate decât ființele. Personificarea lucrurilor ce pun degetul pe rană este și una incompletă. Care lucruri? Toate din casă? Și ce să înțeleagă cititorul din acțiunea "punerii degetului pe rană" a lucrurilor? Nu sună nici logic.
Poemul este interesant. Cu meditația despre ape, ploi, nori, cântecul din "templul liniștii". Un mister din exterior spre viața din casă. O atmosferă propice meditației și liniștirii.

Este ok strofa. Chiar mesajul dumneavoastră mi-a dat prilejul să o analizez încă o dată. Acum... ce să spun?Sunt mai multe categorii de cititori... Iar poezia se mai bazează și pe senzație, trăire..., pe formele de transfer metaforic. Cu respect, vă mulțumesc pentru aprecierea din finalul comentariului dumneavoastră.

Bine. Cum doriți. "Cuvintele" dau nume lucrurilor din casă. Ele nu mai sunt căutate. Deodată s-au amestecat ca lucrurile străine și nu mai sunt recunoscute de un eu liric ce are un moment de extaz al pierderii percepțiilor auditive și vizuale, prin reverie. Totuși îmi sună forțată personificarea cu aceste "cuvinte" de neînțeles în starea de transă poetică, ce "pun degetul pe rană", deși au devenit ambigue, niște păreri.

Ar merge înlocuită locuțiunea "pun degetul pe rană" și ar fi un text excelent, chiar de stea.

Poate să rămână. Într-o retorică cu figuri de stil mai exagerate. Nu-i ceva de neîntâlnit în lirică. Eu am sugerat că se putea îmbunătăți discursul printr-o mică modificare la acel vers, "pun degetul pe rană ". Atâta tot.

Poemul începe în stil postmodernist, fiind evidentă paralela cu Poemul chiuvetei al lui Cărtărescu. Dacă acolo sunt personificate obiectele din bucătărie, aici întâlnim o deghizare a cuvintelor, care sunt îmbrăcate în multe miracole. Interesant este că poeta nu le recunoaște, dar le simte, fiind vorba, evident, de o percepție extrasenzorială. Iar cuvintele se apropie din proprie voință, pentru a pune degetul pe rană, amintind de spusele lui Victor Hugo din Les contemplations cu privire la logos, cum că cuvintele îl caută pe poet, urmând traseul de la rațiunea cosmică la gândirea umană. Liniștea de la sfârșit sugerează starea necesară de care au nevoie cuvintele pentru a rămâne și a intra în rezonanță cu sentimentul iubirii. Ce-i drept un mare avantaj în interpretarea unui astfel de poem sunt lecturile masive și simțurile poetice profunde. Aveți un stil care îmi amintește uneori de Vallejo, cu diferența că el este obscur, pesimist, "murindu-i eternitatea", iar dv. veniți tocmai cu opusul. Singurul lucru care mă deranjează este tonul cerebral, controlat. Eu prefer mai mult stilul lui Neruda, mai plin de însuflețire padionată, mai liric. Dar fiecare poet cu stilul lui și alegerile lui. Dpdv al mesajului profund și al motivelor invocate, este unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe Agonia. Trebuie o lectură atentă, cam așa cum se citesc poemele lui Celan.

drumului este cuvântul lipsă din titlul commentariului

pasionată în loc de padionată

Vă mulțumesc pentru mesajul atât de apreciativ al poemului meu! De fapt, nu găsesc cuvintele care să exprime sentimentul de bucurie, onoarea în fața trecerii pe pagina mea a marelui poet și critic literar, într-un tot unitar, Ionuț Caragea! Pe poetul César Vallejo îl apreciez foarte, foarte mult.

Vă mulțumesc din suflet pentru mesajul dumneavoastră, care aduce un plus de lumină poemului meu!

cuvintele ”pun degetul pe rană” - prin cuvinte, se crează o anumită înțelegere foarte precisă.

Un înțeles, o evidență, prin intermediul cuvintelor.

E ok, expresia, mie mi se pare justă, fără să îl supăr pe Dragoș.

Vă mulțumesc profund pentru mesajul dumneavoastră.

Vă mulțumesc foarte mult. Mă bucură că vă place poemul.

Apreciez revenirea asupra poemului. Vă mulțumesc frumos pentru prezentarea făcută.

Vă mulțumesc foarte mult pentru mesajul de apreciere.
Cu respect, Elena