Poezie
Hrana sufletului
1 min lectură·
Mediu
uneori
sufletul te orbește cu strălucirea lui
alteori
ești precum un frigider
pe care-l deschide
plimbându-și privirea prin tine
că nu i-ai dat să mănânce
îi e foame
îi e sete
vrea mai mult
tot trăgând din povara unei vieți
care nu înseamnă nimic
începi să înțelegi
că ceea ce deții
nu reprezintă chipul lui
pe care să ți-l ofere
ca să te plimbi în viață
sufletul funcționează cu zgomotul mării
sufletului îi e foame de flori
de cer
de lacrimi
de iubirea care să-l cuprindă
ca un somn dulce cu vis
altfel e grădina în care doar cade zăpadă
prea puțin ne gândim la viitorul lui
dar el ne poate smulge din întuneric
și să ne poarte departe
cine ești Tu
cel care poți să potolești
foamea lacomă a sufletului meu
probabil că te uiți la mine
cum nu reușesc
să-i încălzesc chipul gol
și deasupra lui strălucesc stelele...
02969
0
Ș