Ottilia Ardeleanu

n-aveam aer hubloul era în fața mea într-un ochi metalic treaz eu mă zbăteam fără oxigen iar peștii aceia dormeau în cabina mea clătinată veneau până la geam suflau vedeam bulele răsfirate cum

? ne garantează cineva că nu noi suntem cei din cavouri că dincolo este aici unde noaptea are o trenă lungă cât o zi târâită murdărită de praful în ochi de paiul din ochi de ochii

3 armate însemnate alb portocaliu albastru cu lănci au descins pe țărm încercuind o ceată de chinezi fără ochi un pescăruș s-a aruncat în plasă pe margine scaunele se rezemau pe spate și

când înfloreau salcâmii simțeam cum pocnesc celulele albe lăstarii păreau șerpi cu clopoței zăngăneau mi se încolăceau în priviri toate nodurile erau atât de verzi ochi de clorofilă zefirul

Îmi pare rău că trebuie să mă despart de un astfel de blog. Mai este o lună, nici atât. Mi se pare că îngrop aici o parte importantă din sufletul meu. Nu știu cât de mult contează pentru comunitatea

nu aveam voie să facem ce vrem porțile se închideau devreme zdrăngănind oase ruginite clopote ermetice asfixiau adolescența puneam la cale escapade puteai să te rănești în zimții feroși dar

vremea aceea în care ne vom întreba ne-am băut cafeaua azi când vom vedea vreun coș fumându-și plămânii ne-am luat medicamentele însoțite de notițe în care se numără orele flacoanele așezate

Când m-am urcat pe acest vapor n-am bănuit nicio clipă cât de departe mă va duce. N-am știut nici că va avea o direcție unică și că niciodată nu se va mai întoarce. Eram minunată, la început, de

gălbenușul dimineții plesnește forfecat de clești de crab se scurge prin scoica depărtării dâre aprinse ca lumânări de înviere urcă pe zidurile adormite ciupind umbrele ceară topită pe

stăteam în fața lui cu mâinile în poală ca bunica pe când povestea întâmplări din copilăria ei de parcă ținea înțelegerea în hățuri un zâmbet răsucit ușor la margini trăgea de mustața lui

peste tot tv serviciu teatru circ în plină stradă până și gunoierii vorbesc în gura mare buzele rostesc mecanic crispat !bă sex cu politica di_vină tot ea ne-a unit tot ea e părtașă la

dospești în mine prescură mă rumenesc pe prispa țintuită în raze mă rotunjesc ca-ntr-un cuptor aprins în noapte de jăratec cu stele mă coc un pântec de foc mă perpelesc pe-o parte

Pentru nimic în lume n-aș vrea pământ pe lună! Mi-aș lua o poieniță cu dafini înfloriți. Un teren... cu tine. Aș tocmi un roi de albine să îngrijească de stupii cu miere. Pentru buze, ochi și

în oglindă tu între rosturi pereți albaștri levănțică sprayuri creme bureți clăbuc de șampon săpun spumă tăișuri de diamant în lame dinți de pieptene ironic forfecuțe lac de unghii

aici se râde mult de capra vecinului ca să moară acolo nu cred că mai contează ordinea alfabetică bonul de intrare la câți doctori ai fost câte case terenuri mașini ori cerul

Relația mea cu lumea se bazează pe respect reciproc. Nu mi-a plăcut niciodată să umblu cu periuța. Mi se pare detestabil. Faptul că-mi place să scot frumosul din oameni, să remarc priceperea,

din zvâcnet de tâmplă rulouri de pulberi cosmice se roteau vertiginos în perna cu nori m-am suit pe primul vis am dat pinteni găuri negre voiau să mă înghită galopam am smuls o sabie din

când m-am uitat la biserica de peste drum o cruce aprinsă a căzut din nori și s-a înfipt în clopotniță stingându-se în țeasta pământului eu îmi puneam un ac la pălărie am țipat oglinda și-a

Prietenii mei nu mai sunt nicăieri. Poate că s-au ascuns în alți prieteni. Ori poate albul ăsta care mi-a sărit în față ca un urs înfometat e de vină. Mă înspăimântă. Mi se pare nefiresc de pur peste

toată pădurea din marginea mea a fost ciuntită copac după copac urlând în dinți de fiare până s-a spart timpanul ecologic orice drumeag al trecerii demult bătătorit pare un râu de

și-a schimbat punctele de vedere în vara asta se mută pe țărm încuie tot și pleacă rămân doar plopii arțarii mestecenii să-și relaxeze plămânii vrăbiile să-și pregătească hiturile de