Ottilia Ardeleanu

Încep să observ, din ce în ce mai mult, apropieri ale oamenilor, de felul meu de a fi. Cum vorbesc, de exemplu. Sau cum exprim anumite păreri. Ce cred eu despre oameni și despre modul în care ar

explică-mi de ce am săpat atâtea hectare pe arșiță mâncând toată ziua o mămăligă rece cu două cepe iuți și-un colț de brânză cu setea stinsă de-un ulcior pitit la piciorul unui dafin țanțoș

aici îți e străin ca mine rătăcitoarea drumurile s-au desfăcut din ombilic origine a simțămintelor deviată de sensuri te bate pe umăr liliacul tresari ațintind un gol nedumerit înalți gând

soarele ăsta din fereastra lui iunie aruncă lemne în sobă duduie ca o vatră încinsă în buricul lumii vâlvătaia se instalează în mine toți îmi spun că sunt portocalie și se învârtesc în

am impresia că e anul nou ori au atacat vreunii cu focuri de armă avem destule exchange-uri bijuterii amanete tot ce ne lipsea poate vreo manifestație la care neînțelegerea urcă pe

frunții mele îi vine să înnoreze îi trăsnește să cresteze fulgere lungi prin plămânii tristeții oarbe dar cât de tânără ochilor mei le vine să toarne cu găleata să înece singurătatea

Nu este un tren, deși este compartimentat și are un fel de perdele. Mai degrabă aripi de fluture îndrăgostit de pistilul unei flori. De o culoare care se reproduce în catifeaua de zbor. De bate vreun

plumbul se scurge pe ziduri crispate zdrențuind piepturi cărămizii pe umerii cocârjați mantaua foșnește trist lumini privesc rătăcite spre oameni smerit ca în fața unei icoane ce stă să

Îmi simt gâtul secetos. Un lung deșert spulberat de vânt. Mâini de nisip rotind soarele. Căzând arse de buzele lui fierbinți rotunjite aproape cât obrazul stâng al pământului, pe care pielea se

Drumul meu, după o traiectorie aleatoare, începe să îmi placă. Este o nouă experiență de viață. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, ci doar mie, că atunci când îți propui ceva, se poate. Eu mai am

voi rămâne doar oase! la muzeul îndrăgostiților eterni îmi vor descoperi scheletul dinspre acei presupuși ochi îmi vor sticli două raze fire incandescente scăpate din singurul bec străjuind

n-aveam aer hubloul era în fața mea într-un ochi metalic treaz eu mă zbăteam fără oxigen iar peștii aceia dormeau în cabina mea clătinată veneau până la geam suflau vedeam bulele răsfirate cum

? ne garantează cineva că nu noi suntem cei din cavouri că dincolo este aici unde noaptea are o trenă lungă cât o zi târâită murdărită de praful în ochi de paiul din ochi de ochii

3 armate însemnate alb portocaliu albastru cu lănci au descins pe țărm încercuind o ceată de chinezi fără ochi un pescăruș s-a aruncat în plasă pe margine scaunele se rezemau pe spate și

când înfloreau salcâmii simțeam cum pocnesc celulele albe lăstarii păreau șerpi cu clopoței zăngăneau mi se încolăceau în priviri toate nodurile erau atât de verzi ochi de clorofilă zefirul

Îmi pare rău că trebuie să mă despart de un astfel de blog. Mai este o lună, nici atât. Mi se pare că îngrop aici o parte importantă din sufletul meu. Nu știu cât de mult contează pentru comunitatea

nu aveam voie să facem ce vrem porțile se închideau devreme zdrăngănind oase ruginite clopote ermetice asfixiau adolescența puneam la cale escapade puteai să te rănești în zimții feroși dar

vremea aceea în care ne vom întreba ne-am băut cafeaua azi când vom vedea vreun coș fumându-și plămânii ne-am luat medicamentele însoțite de notițe în care se numără orele flacoanele așezate

Când m-am urcat pe acest vapor n-am bănuit nicio clipă cât de departe mă va duce. N-am știut nici că va avea o direcție unică și că niciodată nu se va mai întoarce. Eram minunată, la început, de

gălbenușul dimineții plesnește forfecat de clești de crab se scurge prin scoica depărtării dâre aprinse ca lumânări de înviere urcă pe zidurile adormite ciupind umbrele ceară topită pe

stăteam în fața lui cu mâinile în poală ca bunica pe când povestea întâmplări din copilăria ei de parcă ținea înțelegerea în hățuri un zâmbet răsucit ușor la margini trăgea de mustața lui

peste tot tv serviciu teatru circ în plină stradă până și gunoierii vorbesc în gura mare buzele rostesc mecanic crispat !bă sex cu politica di_vină tot ea ne-a unit tot ea e părtașă la

dospești în mine prescură mă rumenesc pe prispa țintuită în raze mă rotunjesc ca-ntr-un cuptor aprins în noapte de jăratec cu stele mă coc un pântec de foc mă perpelesc pe-o parte