Ottilia Ardeleanu

Pentru nimic în lume n-aș vrea pământ pe lună! Mi-aș lua o poieniță cu dafini înfloriți. Un teren... cu tine. Aș tocmi un roi de albine să îngrijească de stupii cu miere. Pentru buze, ochi și

în oglindă tu între rosturi pereți albaștri levănțică sprayuri creme bureți clăbuc de șampon săpun spumă tăișuri de diamant în lame dinți de pieptene ironic forfecuțe lac de unghii

aici se râde mult de capra vecinului ca să moară acolo nu cred că mai contează ordinea alfabetică bonul de intrare la câți doctori ai fost câte case terenuri mașini ori cerul

Relația mea cu lumea se bazează pe respect reciproc. Nu mi-a plăcut niciodată să umblu cu periuța. Mi se pare detestabil. Faptul că-mi place să scot frumosul din oameni, să remarc priceperea,

din zvâcnet de tâmplă rulouri de pulberi cosmice se roteau vertiginos în perna cu nori m-am suit pe primul vis am dat pinteni găuri negre voiau să mă înghită galopam am smuls o sabie din

când m-am uitat la biserica de peste drum o cruce aprinsă a căzut din nori și s-a înfipt în clopotniță stingându-se în țeasta pământului eu îmi puneam un ac la pălărie am țipat oglinda și-a

Prietenii mei nu mai sunt nicăieri. Poate că s-au ascuns în alți prieteni. Ori poate albul ăsta care mi-a sărit în față ca un urs înfometat e de vină. Mă înspăimântă. Mi se pare nefiresc de pur peste

toată pădurea din marginea mea a fost ciuntită copac după copac urlând în dinți de fiare până s-a spart timpanul ecologic orice drumeag al trecerii demult bătătorit pare un râu de

și-a schimbat punctele de vedere în vara asta se mută pe țărm încuie tot și pleacă rămân doar plopii arțarii mestecenii să-și relaxeze plămânii vrăbiile să-și pregătească hiturile de

E dimineață. Mă trezește vântul care s-a împleticit în copertina de la balcon, făcând din onduleuri fluierul lui Pan. Soarele insidios se uită prin ochean direct la mine. Apoi, suflecându-și mânecile

mi-am pus taiorul la doi nasturi maro cu reflexe aurii el o geacă verde crud eu ochelari de soare el o șapcă ștrengară eu pantofi cu toc de 10 el adidașii de firmă poșeta borseta pe aleea

răsucindu-se a intrat ascuțindu-și drumul rebel direct pe artera îmbâcsită de vicisitudini dintr-odată chiar și cei care nu mă cunoșteau s-au oprit să vadă cum mă zbat în intimitatea

este pustiu doar rufe pe sârme ca steagurile intonând imn din inimă de vânt tăcerea iscodește fiecare colțișor se mai lovește de câte-o motoretă răcită la plămâni mașina de gunoi trece pe

Zi de primăvară cu soarele pitit în sân și flori alunecând pe trup, până spre poalele ridicate ușor de zefir. Cu pas vioi, săltăreț. Cu pantofi verzi, catifelați, care se aud pocnind ușor, cu fiecare

într-o zi am sărit din mine așa cum o făceam peste șanțurile înecate când se abătea câte-o răpăială strașnică de se închinau toate babele și dădeau cu sare în pragul ușii bolborosind cuvinte

în orașul meu fiecare pom are casă mașină și câine o grădină în care se ceartă din an în an trufandalele o curte cu umbrelă hamac și pavilion unde să se odihnească vara după ce (cu)treieră lanul

Duminică. Prier. Bat clopotele. Noaptea de cenușă s-a dus. Cu teama noastră. Cu grijile. Întrebările fără răspuns. Cu nesomnul. Ochii încercănați. Liniile feței stridente. Pomeții căzuți în barbă.

Plouă. Pe rotunjimile corpului se târăsc șerpi transparenți. Mulți și mici. Iuți. Încolăcindu-se unii cu alții, fâșâind. Fâșâind și înaintând spre coapsele crispate de teamă. Către picioarele