Ottilia Ardeleanu

Aud plângând. Mă uit pe geam. Ciulesc urechile. Aproape liniște. Oameni care aleargă. Atât. Pentru ce? Pentru cine? Mă-ntorc la treburile mele afundate în gânduri. Pentru că vreau să vă spun că

Azi am ieșit în grădina întreținătoarei, adică a mamei care ne alăptează cu bani, norme, bonuri și, din ce în ce mai rar sau deloc, cu sporuri, prime și al 13lea, pentru curățare... Curățenia de

Vreau să vă mărturisesc ceva. Fericirea are rafturi. Da, nu glumesc. Nucul din curtea școlii prinsese ceva rotunjimi și cum umbrea prea tare spațiul de joacă, a preferat să se dedea meșteșugarului,

azi m-am hotărât să scot toate poemele afară pe sârmă, la uscat ce dacă o să mi le vadă vecinii unele sunt de dragoste s-ar putea să rămân fără ele se mai practică, încă, însușirea lucrurilor

Nu credeam că și ofrandele dragostei, săruturile se repartizează pe eșantioane de timp, ca și când ai tăia clepsidrele în bucăți și le-ai privi cum își scurg viața pe rând, exact în ordinea în care

Ce oribil să ai trupul sfâșiat de durere și de mânie, în același timp! Sunetul acela al ascuțitului pe un polizor cenușiu cu mult mai rotund decât brâul soarelui, un du-te - vino abraziv ucigător în

Un pod mobil iarna aceasta clătinată, rigidă și lălâie, peste care am trecut băbește, cu plante asudate pe frunte și rugăciuni speriate de gripa animalică. S-a lăsat de sus, scrâșnind din dinții

Mai știi ploile acelea acide când grâul și-a pierdut genele dese, porumbul s-a sufocat în propriile voaluri de mătase mucegăită iar floarea-de-soare și-a frânt gâtul și-a murit încruntându-și

Eu am un frate. De fapt, nu-l mai am. M-a părăsit de ceva vreme. A găsit de cuviință să renunțe la relația noastră înainte de a se fi conturat. A plecat în lumea lui, departe de sentimentele mele

babele și-au înnodat zdravăn baticurile și-au lipit strasuri pe dinți apoi au plecat să semene ultima ninsoare împrăștiind toate boabele de prin buzunare înghiontindu-se dădăcindu-se au tras

deșirând din inimă ovale iubiri purpurii floribunda îmi sângerează ochii din gene catifelate răsucite într-o furișare eoliană hiacinturi clipesc curcubeie pălăriuțe pistruiate cu boruri

Mamă, nu sunt lângă tine să mai ațâț focul să duc cenușa dimineața s-acopăr tălpile copacilor cu ea să mai poată păși către primăvară să ne întâmpine cu brațe de flori fără degerături pe la

Tinerețea este ca o poșetă de damă. O arunci pe un umăr, nici nu trebuie să știi care, și pleci. Alergi, aproape. Sari ca un cangur cu marsupiul strâns pe corp, eventual cu o curea lată și o cataramă

Dimineața se arăta suavă și fragilă ca un trup de primăvară somnoroasă mângâiată de un uriaș cu fața arzând roșu-auriu, înălțându-se dinspre marea ce părea potolită, măcar pentru o vreme, de dorurile

E seară ca oricare perete mucegăit în care stele se fac a străluci pe-o parte, aceea în care nu te găsești, iar umbrele înfășoară soarele ca pe o pâine ce va trebui să-ți ajungă până la salariu.

Una adormită, căscată și cu ochii lipiți de umbre bâjbâind străzi morocănoase, cocârjate și fără dinți. Negricioasă, rigidă și mohorâtă, cu zorii denși căzuți pe gene încărcate de greutăți și de

Marea a fost rece cu mine azi. M-a primit cu o mătură de ciori gălăgioase. Și cioburi de ape. Eșarfe țesute de curcubeu, toboganele se încolăceau în jurul soarelui care zâmbea, stingher, dintr-un

toate pălăriile chinezești se întâlniseră la șuetă vântul înfigea bucăți de spumă în piepturi nisipii personaje rigide aveau nasturii descheiați și se trăgeau nervos de mâneci ba chiar se

priveam printr-un soi de mătăsuri tu îmi spuneai că am ceață în ochi mă striveam de aparente hublouri telefonul mobil se culcase pe-o ureche iritată dreapta imita ștergătoare de parbriz

Mă trezesc cu un cumplit dor de poezie, de parcă nu mă culcasem aseară tîrziu cu ea, eu cu capul pe bătrîna mea pernă, ea cu capul pe capul meu încă tînăr, și nu stătuserăm înlănțuite pînă spre