Ottilia Ardeleanu

E dimineață. Mă trezește vântul care s-a împleticit în copertina de la balcon, făcând din onduleuri fluierul lui Pan. Soarele insidios se uită prin ochean direct la mine. Apoi, suflecându-și mânecile

mi-am pus taiorul la doi nasturi maro cu reflexe aurii el o geacă verde crud eu ochelari de soare el o șapcă ștrengară eu pantofi cu toc de 10 el adidașii de firmă poșeta borseta pe aleea

răsucindu-se a intrat ascuțindu-și drumul rebel direct pe artera îmbâcsită de vicisitudini dintr-odată chiar și cei care nu mă cunoșteau s-au oprit să vadă cum mă zbat în intimitatea

este pustiu doar rufe pe sârme ca steagurile intonând imn din inimă de vânt tăcerea iscodește fiecare colțișor se mai lovește de câte-o motoretă răcită la plămâni mașina de gunoi trece pe

Zi de primăvară cu soarele pitit în sân și flori alunecând pe trup, până spre poalele ridicate ușor de zefir. Cu pas vioi, săltăreț. Cu pantofi verzi, catifelați, care se aud pocnind ușor, cu fiecare

într-o zi am sărit din mine așa cum o făceam peste șanțurile înecate când se abătea câte-o răpăială strașnică de se închinau toate babele și dădeau cu sare în pragul ușii bolborosind cuvinte

în orașul meu fiecare pom are casă mașină și câine o grădină în care se ceartă din an în an trufandalele o curte cu umbrelă hamac și pavilion unde să se odihnească vara după ce (cu)treieră lanul

Duminică. Prier. Bat clopotele. Noaptea de cenușă s-a dus. Cu teama noastră. Cu grijile. Întrebările fără răspuns. Cu nesomnul. Ochii încercănați. Liniile feței stridente. Pomeții căzuți în barbă.

Plouă. Pe rotunjimile corpului se târăsc șerpi transparenți. Mulți și mici. Iuți. Încolăcindu-se unii cu alții, fâșâind. Fâșâind și înaintând spre coapsele crispate de teamă. Către picioarele

Aud plângând. Mă uit pe geam. Ciulesc urechile. Aproape liniște. Oameni care aleargă. Atât. Pentru ce? Pentru cine? Mă-ntorc la treburile mele afundate în gânduri. Pentru că vreau să vă spun că

Azi am ieșit în grădina întreținătoarei, adică a mamei care ne alăptează cu bani, norme, bonuri și, din ce în ce mai rar sau deloc, cu sporuri, prime și al 13lea, pentru curățare... Curățenia de

Vreau să vă mărturisesc ceva. Fericirea are rafturi. Da, nu glumesc. Nucul din curtea școlii prinsese ceva rotunjimi și cum umbrea prea tare spațiul de joacă, a preferat să se dedea meșteșugarului,

azi m-am hotărât să scot toate poemele afară pe sârmă, la uscat ce dacă o să mi le vadă vecinii unele sunt de dragoste s-ar putea să rămân fără ele se mai practică, încă, însușirea lucrurilor

Nu credeam că și ofrandele dragostei, săruturile se repartizează pe eșantioane de timp, ca și când ai tăia clepsidrele în bucăți și le-ai privi cum își scurg viața pe rând, exact în ordinea în care

Ce oribil să ai trupul sfâșiat de durere și de mânie, în același timp! Sunetul acela al ascuțitului pe un polizor cenușiu cu mult mai rotund decât brâul soarelui, un du-te - vino abraziv ucigător în

Un pod mobil iarna aceasta clătinată, rigidă și lălâie, peste care am trecut băbește, cu plante asudate pe frunte și rugăciuni speriate de gripa animalică. S-a lăsat de sus, scrâșnind din dinții