Poezie
duminica tomii
pentru cei care s-au dus
1 min lectură·
Mediu
azi soarele și-a descrețit jumătate de față
celălalt ochi a plâns încetișor în sânul florilor smerite
în genunchi înlăcrimații cu pălării
inhalau mirosuri de rășină
un timp decupat din ceasornic, tăcerea noastră
a survolat bucuria divină a celor aproape uitați
în pământ ardeau amintiri grele
prin marmuri răzbătuseră narcisele
să asculte psalmul de duminică
durerile pietrelor se prefăcuseră
în cuvinte de nemurire
era atâta alb în jur că frigul din suflete
părea să fie al ninsorii
cu îngeri răsuciți ca niște coroane
pe gâtul crucilor ce așteptau
de-atâta vreme îmbrățișările
părea că intraserăm într-o mânăstire și toate icoanele
ale lui ion maria gheorghe toma paraschiva ștefan...
erau agățate în peretele verde al prezenței noastre
de unde ne priveau blând cu o fericire
pe care n-am mai văzut-o demult pe chipuri
n-am știut liniște mai adâncă decât atunci
când aburii mulțumirii au început să se înalțe
de sub straturile de zambile printre care fabricile de furnici
nu încetaseră să lucreze nici măcar în zi de sărbătoare
azi am văzut inimile mormintelor zvâcnind
(11 aprilie 2010)
046.019
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “duminica tomii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/13936541/duminica-tomiiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AGo poezie reusita. pentru mine, prima stofa este speciala, are imagini extrem de frumoase si atent lucrate catre autoare.
poezia mi-a adus aminte de dumunicile in care mergeam al biserica cu bunica, si lumina se juca in parul meu prin vitraliile false.
ultimul vers scoate parca cititorul din melancolia unei duminici insorite.
Gabi
poezia mi-a adus aminte de dumunicile in care mergeam al biserica cu bunica, si lumina se juca in parul meu prin vitraliile false.
ultimul vers scoate parca cititorul din melancolia unei duminici insorite.
Gabi
0
CAPezia este frumoasă în totalitate, numai că ar merge păstrat doar esențialul. Așa mie îmi pare că se pierde din acea stare pură, pe care o emană versurile. Partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost de la strofa cu mănăstirea. Am făcut o legătură cu mănăstirea, pe care am vizitat-o ieri, și am simțit acea liniște și căldură - la fel ca în poezie.
Cu stimă,
Alina
Cu stimă,
Alina
0
OASe pare că fiecare părticică a textului s-a reflectat în câte un suflet sensibil. Asta nu face decât să-mi dea elan.
Anamaria, am modificat un picuț. Mulțumesc pentru cuvinte și părerea ta, de folos, desigur.
Gabriel, adevărat a-nviat!
Mă bucur pentru că poezia a trezit amintiri plăcute. Îți mulțumesc pentru cuvinte.
Alina, senzația a fost pe bune. Încântată că s-a produs o conexiune cu ceea ce ai simțit, la rândul tău. Mulțumesc pentru oprirea pe acest text.
Ottilia Ardeleanu
Anamaria, am modificat un picuț. Mulțumesc pentru cuvinte și părerea ta, de folos, desigur.
Gabriel, adevărat a-nviat!
Mă bucur pentru că poezia a trezit amintiri plăcute. Îți mulțumesc pentru cuvinte.
Alina, senzația a fost pe bune. Încântată că s-a produs o conexiune cu ceea ce ai simțit, la rândul tău. Mulțumesc pentru oprirea pe acest text.
Ottilia Ardeleanu
0
unele imagini sunt impresionante:
“era atâta alb în jur că frigul din suflete
părea să fie al ninsorii
cu îngeri răsuciți ca niște coroane
pe gâtul crucilor ce așteptau
de-atâta vreme îmbrățișările “
totuși, aș pieptăna puțin poemul păstrând doar esența, ineditul
evident, e doar părerea unei cititoare
anamaria