Poezie
o lume a durerii
fără simț
1 min lectură·
Mediu
aici îți e străin
ca mine rătăcitoarea
drumurile s-au desfăcut
din ombilic
origine a simțămintelor
deviată de sensuri
te bate pe umăr liliacul
tresari ațintind un gol nedumerit
înalți gând
porumbel zbătând între aripi uitarea de sine
te prinzi
din întâmplare de singura creangă
ce-ți sunt între firave gheare
hohotind aievea gloanțe
expulzate din burta unei mitraliere inconștiente
ce-mi găuresc sufletul
căutătura ți se-nseninează de-atâta cer
cuvintele se-mpleticesc
pe-o limbă ne-nțeleasă
Doamne
nu știu să traduc
uneori te regăsești în demult
copilul din mine scâncește
îmi ștergi fruntea cu privirea dusă
mă alinți cu zâmbetul chircit în colțuri
nu știi
spontan mă abandonezi
te zăvorăști în tine trântind ușa
speriată
în cutia moartă îmi ții taina
a cui mai sunt?
(13 iunie 2010)
052
0
acest porumbel pare o inimă. Imagini reușite în acest poem în care descopăr o căutare febrilă, ca într-un psalm. Cu plăcerea lecturii, gânduri, Ioan.