odinioară

\"auzisem atâtea povești adevărate
despre oameni din sat
străfulgerați prin sufletul despre care se spunea
că nu ar fi fost cumsecade.\"

Descopăr din nou în acest poem o lume a copilăriei, a satului plin de povestirile spuse de vecini la clacă sau la gura sobei, o lume în care întâmplări adevărate, cândva, devin povești care te înfioară. Privesc și eu în acest poem cu ochii copilului și realizez că și eu am cunoscut aceste povești cu strigoi, că îmi era mai apoi teamă să privesc pe ferastră, zile în șir, chiar înainte de a se însera. Un poem cu atmosferă de poveste. Am citit cu plăcere, Ioan.

sunt imagini foarte reusite aici. cum ar fi:

\'\'albăstrelele făceau biserică în jur\'\'
sau
\'\'inima sărea din talisman\'\'

printre ele unele le recunoastem a fi a unor mari poeti
\'\'să plângă
în hohote\'\'

poemul imi place, se simte lucratura, bordura proaspata care nu lasa poezia sa se reverse peste cititor.

Ioan, Ștefan, vă mulțumesc frumos. Trecerea pe aici și semnele voastre îmi dau curaj. Sper să nu dezamăgesc. Dar dacă da, mai bine, spuneți.

Ottilia Ardeleanu