deșert

N-am nimic împotriva metaforelor genitivale, chiar dacă sunt considerate azi sintagme-șablon, însă trebuie să te ferești de abundența acestora. La fel, evită abuzul de epitete. Ca să rămânem în această zonă, remarc îndeosebi antepenultima strofă, în ansamblu, unde o metaforă de tipul celor numite mai sus e deosebită: \"arama topită în căldarea înserării\". La fel, remarc și monostihul final, pentru ambiguitatea sa care mi-a smuls un zâmbet.

MI se pare că deșertul este, de fapt, în interiorul tău. Oaza întâlnită este neprihănirea rămasă din copilărie, într-un deșert încercat de nisipurile vieții.
Foare bună antepenultima strofă. Semnalez și eu ca fiind prea încărcat versul doi cu \"sângeriu\", cred că expresiv este versul și fără acest epitet. Poemul îmi place în integralitatea sa, curge natural și ideea este deosebită. Remarc la tine investigația tematică pe terenuri poetice neexploatate sau insuficient puse în valoare până acum. Un plus. Zic eu. Dar sunt doar păreri. Cu prietenie, Ioan.

trecerea dumneavoastră pe aici mă bucură și vă mulțumesc.

George Pașa, această notă (detașată) îmi vine în ajutor, îmi dă curaj și, de asemenea, mi-a smuls un zâmbet pentru că monoversul este cu intenție.
Mulțumesc pentru sinceritate și pentru prezență.

Ioan Barb, fii atent că părerile tale contează. mulțumesc pentru comentariul deosebit și pentru prezență.

Ottilia Ardeleanu

\"chiar dacă sufli cu forța unui naist
nu poți imita șuieratul pustietății\"

parca spune poeta pamantului. as vrea sa nu fie asa dar este.
prea multa dogoare din cauza unghiului sufletesc, impins impins pana in zona dunelor, unde nici oaza nu e zona de scapare, impins impins iar intr-o ghemuire.
si zice poeta:

\"nici măcar nu am călcat strâmb\"

Claudia, îmi lași un comentariu profund, pentru care îți mulțumesc.

te aștept cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

am citit și călătoria prin sien, dar las semn aici pentru că îmi place mai mult :). Tema aceasta a deșertului din sine, o caravană avansând către ce, ottilia? Și întreb, oare cele două ultime texte nu sunt oare unul și același? :)... Adică o privire căre sine, o întoarcere în pustietatea de aici. Ador aceste teme prin care reușim, ușor-ușor să ne cunoaștem dunele, \"șuieratul pustietății\", sau pur și simplu simțim mărindu-se prin apropierea sa ... viața/moatrea... Aici remarc în special finalul, ultimele 2 grupaje și versul final :). Păi calcă strâmb, ottilia. Același lucru ți se va întâmpla...
cu prietenie,

alex

\"o caravană avansând către ce...?\". vezi, răspunde dacă poți!

mulțumesc mult pentru comentariul deosebit (din care mai înțeleg că celelalte texte nu ți-au plăcut deloc :)).

numai bine,

Ottilia Ardeleanu

\"o caravană avansând către ce...\" - ei, vezi dacă poți răspunde!

îți mulțumesc mult pentru comentariul deosebit (din care mai înțeleg și că celelalte texte nu ți-au plăcut deloc :))

numai bine,

Ottilia Ardeleanu

offtopic: acum am înțeles de ce unele comuri pe care ți le-am adresat nu au apărut. chiar acum a trebuit să rescriu și să retrimit. și am creat, fără să vreau, altă impresie! probleme de net!

otilia trebuie sa vezi catre ce. alex are dreptate. ai vazut de aceea e mai bun poemul.sub toată încărcătura samsarii
aruncând priviri viclene

sub toată încărcătura samsarii
aruncând priviri viclene

sub toată încărcătura samsarii
aruncând priviri viclene

Claudia, mulțumesc pentru revenire.
Păi, am înțeles eu ce-a zis Alex, foarte bine.
Mie mi se pare că și suspansul are rostul lui.
Și, pe urmă, muzele mă poartă pe unde vor ele...

mă bucur că ai subliniat asta: \"sub toată încărcătura samsarii
aruncând priviri viclene\". este important.

îți mulțumesc încă o dată și te aștept cu plăcere,

Ottilia