când vrei să te descotorosești găsești metode

M-a lăsat cu multe întrebări poemul acesta. M-a lăsat și puțin uimit, puțin scârbit, m-a stupefiat puțin. Este în întregime un urlet poemul acesta. De la un capăt la altul curge ca un fluviu care din când în când iese din albie și distruge tot.
Puternic și plin de gravitate.

Cu respect,

Raul

Ottilia, eu citesc mai demult ceea ce scrii, dar nu am intervenit, fiindcă nu vreau să rănesc prin sinceritatea mea. Ai și texte de luat în seamă, în special acele \"Clișee\", încadrate la personale, unele texte în proză și vreo câteva poezii. Poate voi găsi timp să mă opresc la unul dintre acestea.

Aici se vede multă bogăție interioară, însă autenticitatea suferinței, în opinia mea, nu aduce, implicit, și autenticitatea scriiturii. Parcă este prea mult naturalism, mai adecvat la un text în proză decât în unul poetic. Nu pot să fiu decât solidar cu suferința umană de aici, dar ca realizare textul mi se pare modest. Și e păcat, pentru că există în unele pasaje poezie. Cred că restrâns puțin, eliminând pasajele prea personale, textul poate atinge și semnele poeticității. Există prea multă vulnerabilitate aici, Cred că ai înțeles la ce mă refer.

Revin pentru a întări cele punctate de antecomentatorul meu. Da, cred că întrebările despre care vorbeam mai înainte se datorează tocmai contactului cu aceste lucruri intime spuse prea direct. Susțin și eu ideea vulnerabilității pe care o asumați poate nejustificat.

Cu prietenie,
Raul

… un text de mare curaj.

Pasajul asta

“îmbrăcat în sânge închegat
păreai o țestoasă bolnavă de pojar
m-am speriat
tremurând am sunat la 211
ba nu invers
te ștergeam cu apă fiartă și răcită în frigider ”

pare putin cautat in prima parte(țestoasă bolnavă de pojar?) si cumva inconsistent in ultima(n-au venit de la urgente? ai avut timp sa fierbi si sa racesti apa?). Obiectii de chitibusar. Iar titlul, nu stiu, poate era mai bine fara.

Penultima strofa spune in 40 de cuvinte mai multe decat as fi crezut vreodata posibil. Nu-i usor de citit, dar cred ca e un text necesar.

un text care merită cândva revăzut, eliminate anumite lucruri. n-aș ști să spun acum care și cred că deocamdată e bine să fie lăsat așa.

și nu aș ști din simplul motiv că aici am simțit ce se spune și nici urmă de orgoliu auctorial, de preocupare privind actul de a scrie. este o smerenie în fața trăirii puse în vorbe.
și nu cred că smerenie e un termen nepotrivit. de aici și claritatea profunzimii pe care o poartă.

Un text care adeverește, așa cum ți-am mai spus, că scrii tot mai bine. Desigur, sunt și vesuri care pot fi refăcute. Pe min mă bucură că te străduiești, cu argumente poetice, să găsești altceva. Și este bine. Ioan.

Ottilia Ardeleanu,Cred că suferința și încărcătura emoțională din poem survine
din felul de a lua în seamă și a amplifica NIMICUL,fel care pierde șansa metafo-
rei și conciziei poetice,detașării și curajului,evitării terorii și bandajelor.O poveste parcă anume făcută incredibilă,un caz cu detalii în care-ți
poate scăpa acel \"acolo/de unde să nu mi se mai scurgă viața\". Este o părere.
Altfel,lecturând poemele Ottiliei Ardeleanu,în mai toate am găsit întărită chiar
poezia eliberată și eliberatoare de meandrele nimicului.Cu prietenie,Constanța
Mezdrea Coman.

sincer, după ce am citit poezia m-am întors să văd autorul... Și nu vorbesc aici de progres/regres sau alte baliverne de genul ăsta... Dar acest text e altceva, el ne dezvăluie o altă ottilie, dincolo de orice. gânduri și gânduri :). Implicarea de aici, din text, faptul că unele secvențe devin personale, nu rănesc deloc mesajul, nu văd de ce ar fi minusuri... E multă durere aici, de fapt fiecare grupaj pendulează între frică, așteptare și prăbușire.
\"dureau nopțile
zilele stăteau ascunse
mă priveai și nu mă recunoșteai
mă mângâiai în plete ca pe tristețe
lacrimile se adunau pe vârfuri
le era frică să se rostogolească\"
pentru mine aceast transfer de suferință de la o ființă la alta, de fapt asumarea durerii celuilalt este substanța textului. Conturată bine, atent, în forță atmosfera de disperare de aici e una reușită. Da, mai sunt unele sintagme, să le spun care par forțate, gen țestoasă cu pojar, dar astea au mai puțină relevanță. Eu salut noua scriitură a autoarei.

cu sinceritate,
alex

În primul rând, mă onorează trecerea dumneavoastră prin acest spațiu virtual. Vă mulțumesc.
Constat că părerile asupra acestui text sunt împărțite. Indiferent dacă sunt pro sau contra, mă bucură nespus, deoarece ele îmi dovedesc faptul că sunt vie.

În primul rând trebuie să vă spun că nu avem de-a face cu o personală. Nu despre viața mea este vorba. Ceea ce am vrut să reliefez este doar condiția femeii în societate. Și dacă am exagerat este doar pentru că există o astfel de realitate, din păcate. Și nu generalizez. În vizor se află doar cazurile.
Eu nu sunt un caz, slavă Domnului. Și, credeți-mă, nu e ușor deloc să-ți imaginezi cazuri.

George Pașa, exigența este binevenită când este secondată de sinceritate. M-ar deranja să nu mi se spună la timp că am făcut o prostie. Dacă, totuși, o parte dintre textele mele vi s-au părut un pic peste limita modestului, înseamnă că nu am scris chiar degeaba. Am înțeles prea bine mesajul dumneavoastră. Vă mulțumesc.

Raul, dacă textul a reușit să transmită acele stări de care spui, atunci, am atins scopul. Mă bucură sinceritatea ta. Mulțumesc.

Csiborg Mirco, da, am îndrăznit să vorbesc despre violență și alte aspecte negative, pentru că sunt lucruri care încă se mai întâmplă, din păcate, în mileniul III. Poate am exagerat, voit, unele exprimări. Mulțumesc.

Mădălina, poate nu ai să mă crezi, dar am știut că vei comenta acest text. Apropierea ta de idee este extraordinară. Cred că numai un suflet de femeie poate simți așa. Să mai treacă un timp și voi încerca retușuri. Mulțumesc.

Ioan, încurajările îmi fac bine. Eu mă străduiesc. Însă, totdeauna, inspirația e de vină, cum a spus-o un adevărat poet. Mulțumesc.

Constanța, mulțumesc pentru trecere și semn. Cred că în această situație doar așa puteam să spun. Fără înflorituri. Este doar ceea ce am imaginat că ar putea fi o astfel de durere.

Alex, cred că încă nu am explorat tot ce poate fi acest eu. Pentru mine, voi, cititorii, contați tot atât de mult cât și mine însămi. Și nu e prima oară când o spun. Mulțumesc.

Cu prietenie și respect,

Ottilia Ardeleanu

Scuze pentru repetarea \"în primul rând\". În cel de-al doilea paragraf nu-și are rostul. Citiți, deci, fără acesta. Mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

chiar îmi place. Da, fiind un text lung se mai poate reveni pe el. De altfel, pe orice text se poate reveni. Transmite însă cu adevărat și asta contează.

Liviu, mă bucur că ai trecut, ai citit și ți-ai spus părerea. faptul că textul transmite îmi dă ghes pe mai departe. mulțumesc.

cu prietenie și respect,

Ottilia Ardeleanu