Ottilia Ardeleanu

ceasul orașului clănțăne în două limbi turistice preumblări pe cadranul mării foarfecă timpul felii subțiri jgheaburi ochilor cu indiferență minutele bat oameni viața se duce-n

ăsta al floarii era luat de nebun ducea vitele unde era iarba mai grasă și mai verde frunza din care cânta horă de iele fragede iubeau libertatea și câmpul lui Dumnezeu nu venea să le ia la

triunghiuri de zbor străpung azurul tangențial la corola de flăcări pe linia infinitului se înșiră puncte negre la distanțe de-un cot raportul de dimineață nisipul aleargă face

ninge stăruitor atunci ninge când nu mai vezi drumul indicatoarele pietonii prăpastia iubirea tu și eu totul se îngroapă sâcâitor ninge cu șomeri ziariști poliție dunele albe au

soarele nu este decât un ou în farfuria mea ghicesc în gălbenușul lui vine vara și gândul la ape sărate mă excită sunt aproape goală tu ești limba mare a ceasornicului învârți timpul în

când ai sufletul unui pui de pisică abandonat lumea ți se pare o pungă de plastic strânsă de mâna morții te zbați în ea fiecare suiș se lasă cu găuri sau cu alunecări disperate o iei de la

n-aveam aer hubloul era în fața mea într-un ochi metalic treaz eu mă zbăteam fără oxigen iar peștii aceia dormeau în cabina mea clătinată veneau până la geam suflau vedeam bulele răsfirate cum

sap aerul dintre noi pe linia vieții palmele îmi sunt bătătorite respir destulă tăcere iubirea se zbate după un cadran de ceas mecanic depărtarea umple tunelul într-o lumină icterică mă

o cireașă nurlie roșcovană și uleioasă în priviri care se lasă atinsă de soare în toate părțile o bate vântul cu degete indecente pe umerii grăsunei pe molatecul sân frecat ușor între

dragă dacă n-ai și tu frumosul cuțit japonez forjat manual și temerar din cel mai grozav oțel cu lamă care scoate scântei și taie soarele în zi și noapte pentru nevoia de a găti casa cu florile

pe mine m-au votat norii liniștiți nu s-au temut de vreo idee de imaginații ori simplul fapt că am ieșit special ca să admir felul în care s-au așezat în rând pe un culoar strâmt care

viața nu e decât o țară străină în care mă stabilesc o vreme!

Jurnal. În oricare jumătate de locuință vidul devine tot mai dens și, când trec prin el, se bătătorește cenușiu, un pântece de pădure cu nou-născuți prin care a intrat buldozerul. Sentimentele îmi

suntem singuri atât de singuri încât avem impresia că de undeva va veni cineva să ne țină de urât minutele trec pentru că ăsta e rostul lor așteptăm deși nimeni nu ne-a spus că va veni avem

la poarta stelară metalic un an zăngănește a teleportare ecranele înțepenesc pe cifra 22 trecutul e bulversat se agită că nu mai poate ieși deși vaccinat cu toate cuvintele de bine esența

lucruri în care m-am împiedicat mereu când veneam obosită de la serviciu cu acea lehamite acumulată de pe la alții cu nemulțumirea că totul e în zadar și ne îndreptăm spre locuri neizbutite

primise o vioară singurul trup știutor de tainele ființei în orice acord încăpea o lume întreagă chiar și copilăria uitată pe câmp cu cerul cât o pălărie de soare cântecele veneau din

în fiecare culoare există o mare pietrele fac plajă în locul nostru gândurile navighează pesimist viața se cheamă de artist fără scenă singura emblemă e starea de emergență în oglindă se

mai nou dumnezeu umblă pe facebook se roagă la slujbă oamenii dau like-uri pomelnice pentru sănătate și se împărtășesc unii altora matinal servind anafură virtuală pe sticlă pictați icoane

femeia în galben deșirat peste genunchii mici împreunați cu un amestec de gânduri cenușii răspândite împrejur de perdeaua cu flori mărunte a înserării abia rezemată de spătar într-o liniște

am îngropat un pui am îngropat un câine am îngropat un hamster am îngropat o rădăcină am îngropat un arbore de nume am îngropat un poet am îngropat un ideal am îngropat un adevăr am

îmi prepar o înghețată de căpșuni să înving frigul din tăcere citesc franz kafka și înghit rândurile suite la bordul unei iluzii că peste ape zbuciumate poți găsi fericirea o noțiune perimată

* ridicăm din umeri răsturnată lumea este fântână pisica neagră a căzut și nimeni nu riscă să o scoată mirosul ne strâmbă nasul avem rictusuri unii față de alții mâinile în