3

Jurnal. În oricare jumătate de locuință vidul devine tot mai dens și, când trec prin el, se bătătorește cenușiu, un pântece de pădure cu nou-născuți prin care a intrat buldozerul. Sentimentele îmi sunt defrișate și, mereu, acea rază mă scormonește ca o lopată avidă de-ntors vorbele și pe-o parte și pe cealaltă, poate-poate mai găsește ceva de recuperat. Niște trecători indiferenți, gândurile se poticnesc în noaptea care merge pe brânci în urma soarelui, ca un copil după o minge fistichie. Îmi vine să scriu despre viață! De fiecare dată când năluci se încoronează în capul meu, îmi vine să le trântesc pe masă și să le umplu cu cerneala sufletului, să las semne pe trupurile lor ciudat de albe și de absorbante. Dar ele se disipează mai repede decât s-ar încovoia degetele mele după cuvânt și ar deveni o parte din mine. Am senzația că o mână puternică mi se așază pe umărul drept, când, de fapt, este umbra grea a singurătății. Cred că și ea e la fel de singură. Naiva! Se bazează pe mine. Insistent. Ba chiar brutal. Punctul 3: ar trebui să o îndepărtez cu un spray paralizant, cu un plici sau s-o înec într-un pahar de..., de parcă aș fi uitat de principiul lui Arhimede! (12 august 2011)