mircea trifu

Sălbatică și crudă, născută lângă mine, Crescută printre stele uitate îngropate Pe cerul nepăsării, de zei fără rușine, Zâmbește gura lumii, cu buzele crăpate. E rătăcită mintea în codrul de

O ancoră cernută pe lumânări încinse, Cu palmele rănite încearcă să nu piardă Icoana sfintei mame cu brațele aprinse, Ce-n fiecare noapte se teme, să nu ardă. Din miile de rugi ce le-a-nvățat

Stau aici și mă gândesc la mine, Încerc să aflu ce-am avut în minte De n-am făcut o albie din tine, Să-mi curgă lava dulcilor cuvinte. Și inima mi-o simt cum se albește, De nu mai bate

De alții-s pus între cuvânt și cer, Și-acum adun dorințe pământene, Cu mâna mea de vechi braconier Și le închid în versuri și desene. Și-apoi le pun în rame de bazalt, Scriind pe ele-un nume

E prăvălit un mâine peste mine, Fără dorințe am rămas în drum, Am coardele vocale mai puține, Cine-mi aude versul meu acum? Mi-e dor de dorul meu de vară, De brațele deschise ca un port,

Cum pot să te ajut, ,,Cândva Poet" ca mine Să-ți corectezi durerile pe-o pagină gălbuie, Își varsă prafu-nșelător, înalte stânci în tine, Când nepăsarea ta a devenit statuie? Pacea

Te-ascult ca Beethoven, împărtășita mea, Când vocea ta dorită, pe cerul meu orbit, Îți amuțește brusc, ca moartea mea si-a ta, Tacută ca deșertul, ce singur l-am cioplit. M-oi răstigni și

Există-n mine-o viață, ce nu va înceta, Unde sunt încă-n brațe și-s încă alăptat Cu dragoste iubit de mama mea și-a ta Și răsplătit cu lapte pe buze, parfumat. Aici nu-mi sângerează mâna de

M-am rătăcit trecând poarta străină, Fără să știu c-am fost ales ca sclav, În lanț sub bolta stâncilor din mină Scriu lacrimi, în pământul cel jilav. Și-am devenit stăpân pe-o

Se ceartă pamântul cu cerul Spunându-i că el e mai sfânt, Din huma sa-i curge izvorul Ce primul cuvânt a băut. Albastru-i ca pomul pustiu, În toamnă, când stelele cad Sunt fără trasură

Stau ghemuit pe cerul sufletului meu, Văd soarele, se bate-n piept cu pumnii, Parca e mâna dreaptă a lui Dumnezeu Crezând că-i începutul și sfârșitul lumii. Când focu-i îngâmfat, apoi se

Sunt capul lupului ce se preface Că șuieră cănd vântul are toane, Un steag învins din timpuri dace, Acum, gladiator la porți romane. Aici ți-am întâlnit nudă, sămânța, Și te-am sădit la

Eu mă cobor în ceața amintirii tale, Ecoul pașilor și mâna ta ți-o simt, Pe ochii mei, cu gândurile goale, Mă las încet prin vidul ce-l presimt. Simt câteodată-n mine, nereale, Parfumurile

Mi-a ațipit pe brațe scrisul, La fel și Dumnezeu la geam, E noaptea trează ca și visul Din vara ce mă-ndrăgosteam. În noapte, iarna-i iar hoinară, Deschid ferestrele profane, Îl iau pe

Cobor ca norul pe muntele faimei, Sunt pregătit de ploaie, ca o pâine Când rumenită sub privirea mamei Așteaptă focul sobei să se-nchine. Cu gândurile strânse-ntr-o căpiță Mă las în boabe

Mă voi răbda, sunt neînțeles ca vinul Prins în ulciorul trecător de lut, Mă ceartă dimineața când trag chiulul, De parcă-aș fi esență în absolut. Pândește-abisul, ca un dop de plută, Un vis

Astăzi o să îmi schimb destinul, Nu știu ce trebuie s-arunc, să ard, În care târg să-mi vând sublimul! Fără tarabă-am să-l întind pe gard. Cu banii luați voi cumpăra o noapte Și-un

Pe-un munte sunt născut, de Mare, M-au înfășat în șoapte și-n nisip Și alăptat cu semne de-ntrebare, De la botez port numele Olimp. Îmi răsărea cuvântu-n dimineață, Se așeza în scris

Izvorul când își caută răspunsul Sălbăticit pe-un munte de erori, Nu știe unde-i izvorăște plânsul Născut din ani și ani de întrebări. Stă amăgit și-așteaptă amnistia, Cu lampa încărcată

Din neam, îndrăgostit de vară, Abia născut din basmul de copii, Cuvântul meu în scris coboară, Pe coala ce așteaptă-a mă topi. Voi susura apoi printre coperți, Ca un torent în brațele

Sunt la concert, în primul loc din față, Dar scena-i viața, iar eu sunt o baghetă, Maestra Boreală, pe coardele de gheață Începe c-o Ninsoare iubită de planetă. Apoi intră Deșertul și-acordul

Voi vărsa zăpada-ntregă-n călimară, Chiar de voi tremura, timid, ca fulgul, Ca brazda câmpului ce vede plugul, Și o topesc, la piept, ca pe-o fecioară. Te-am regăsit în mine

La colțul muntelui, m-așteaptă viața, Stă ca un lup, cu-o haită de-ntrebări, Arunc pe noptea umerilor, dimineața, Cobor cu ceața, venit de nicăieri. Am să-i înfrunt neliniștea-n răscruce,

Eu sunt poemul, nebun între-nțelepți, Temutul necesar, ca bruma peste vie, Și Luna-i doar surâsul Negrei nopți, Cu lanț de sclav mă prinde-n poezie. M-a uitat cerul scris într-un