Poezie

Esti singurul meu glas

1 min lectură·14 februarie 2017

Mediu

Te-ascult ca Beethoven, împărtășita mea,

Când vocea ta dorită, pe cerul meu orbit,

Îți amuțește brusc, ca moartea mea si-a ta,

Tacută ca deșertul, ce singur l-am cioplit.

M-oi răstigni și eu, pe-aceiași surdă coală,

Sub braț cu-abecedarul tăcutelor culori,

Și voi începe iar, ca primii pași de scoală

Ce-mbujorați compun timidele scrisori.

Atunci când vocea ta va prinde iar curaj,

Tu ca o șoaptă-nchisă, în gândurile tale,

Să-mi lași deschisă poarta tăcutului baraj

Când glasului de roză, îi izvorăsc petale.

Așa te-am recompus pe-abisul din pian,

Simt notele ce curg pe clapele de lemn

Sub mâinile în valuri, stăpâne pe ocean

Vibrează glasu-adânc, înnobilat și demn.

001.301

mircea trifu. “Esti singurul meu glas.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14103138/esti-singurul-meu-glas

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.