mircea trifu

Suntem oare crescuți de pământ în păcat ? Încă nu am găsit calea zborului 'nalt ? Cu privirile crude,cu ochii plecați, Suntem doar fii de-abis,rătăcind resemnați. Oare nu vom putea să

Pe țărmul nopții-n alintare, Ascult luminile-nstelate, Ce cad din ceruri alungate, Spre muritoarea-mbrățișare. Îmi trece-o clipă pe aproape, Și-o leg de mână c-un cuvânt, L-au scris

În câte vieți te-am căutat, Sub fiecare strop de clipă, Sub orice frágilă aripă, Ai fost, spuneau, dar ai plecat. Pe tronul din eternitate, Pândindu-ti nașterea sfioasă, La braț cu

Am glas uscat de atâta întuneric, Orbita-mi voce îmi miroase-a gol, Închis în ochi am visul tău himeric, Pe scena mea, jucând un singur rol. Te iert, că m-ai iubit până la sânge, Te

Îți murmur numele în van, În marea nopții dintre noi, Ce ne-adâncește an de an, Rupând visarea cifrei doi. Mă țin cuvintele legat, Între coperțile lumești, Și scriu cu-a roșului

Se surpă cerul obosit De-atâta greu-albastru, Și-n mine raiu-a năpădit, Cu năruitu-i aspru. M-așteaptă îngeri-n apus Cu-a lor iertare-n palme, Destinul trupului supus, In noaptea

Aprind chemările pe cer, Făcându-mi rug din orice nor, Arzând pe boltă dor cu dor, Supus,eu nopților te cer. Când naște tainica scânteie , În jarul frematat de mine, De simți că mă

Îmi sunt picioarele de lut, Când treptele le urc spre cer Și frunzele din al meu scut, Se ofilesc si-n urma-mi pier. Înaintez fără să-ți cer, Nimic din ce-ai putea să-mi dai Si-n pașii

Mă roagă marea să mă-nec, O simt cum năvălește-n mine, Pe-a ei clepsidră-n valuri trec, Stropii săratelor destine. Îmi spune luna că mă vrea, În tumultoasele-i eclipse, S-adorm

Îmi trece cale-o neagră umbră, Privește-n mine-ncet,cu teamă, Și-ascunsă,în parfum de ambră, Din corpul meu își face haină. Îi scutur ghiarele din mine, Dar nu vrea clipa să-mi asculte,

Deschide-mi brațele femeie, Și lasă-mă să trec în tine, Să-mi poată inima să-ncheie Poemul ce-i născut în mine. Am șovăit venind spre tine, Căci frica mea era mai sfântă, Și amintiri

Sunt magma din vulcanul încă viu, Ce pribegește-n lacrime fierbinți, Arzând destine și albastre minți, Pentru că sunt și-am să mai fiu. Ard tot polenul florilor de nopți, Pe cerul

Vreau partea ce mi se cuvine, Ce e deasupra-n noaptea mea, S-ascund pamântul ce e-n mine, Sa-mpiedic cerul sa ma ia. Sa-i dau tacerii scuze-albastre, Sa nasca soapta-n curcubeie, Sa-mi

Încerc să nu-mi dau sufletul meu blând, Când trupul se simte de foame răbdând, Când iadul taraba o-ntinde în somn, Plătește-n arginti doar păcate de om. Mă-nvârt, rușinat, cu privirea-mi

Sunt doar fiori în lumea ta, Căci trupul meu e din cuvinte, Le ning, pe tine să te-alinte, Când, rastignito, ești a mea. Sunt uneori purtat de vânt, Și-mi risipesc eternul foc, Mă

Îngenunchiat în noaptea grea, Am luat o brazdă de pământ, Într-o tăcere de mormânt, O las să plângă-n mâna mea. Mustește dragostea-n țărâna, De parc-ar fi un nor apos, Ce-n stropi

Sunt într-un vis,pe-un țărm de mare Și ziua-mi cere voie să adoarmă, Văd valurile-n patul lor de sare, Cum împăcate,coamele își sfarmă. Acum magia-ncepe cu-n blestem Ce de-o eternitate

Am fost născutul fără umbră, Cu focul fricii în călcâie Ce căuta în noptea sumbră, O rugă-n fumul de tămâie. Și am avut sub pași abisuri, Și fruntea-mi odihnea înaltul, În somnul

Sunt pe un țărm sălbatic și tăcut, Și marea rătăcirea-mi prigonește, Porunca-n valuri mânioasă crește, Certându-mi eul meu necunoscut. Întinde briza ei și mă atinge, Să simtă cărui

Cu luna prinsă de fereastră, Dalta în mâna-mi pare grea, Și-mi tremură-n lumina sa, Marmura trupului,albastră. Mi-e plină mintea de fiori, Și inima mi-e rătăcită, În azur rece

Am să te rog să-mi fii solie, Pune-ți armura-naripata , Căci ceru-i câmp de bătălie, Și-a lui oștirea-i resemnată. Și-n fața lor poartă-mi poruncă, Bătaia ei să o asculte, Și teama-n

Am sărăcit și vreau să-mi vând tăcerea, E ca și nouă, chiar de-o port de-o viață, Cine o vrea,îi dau în plus durerea, Ce-n rădăcini e prinsă pe-a mea față. Nu cer prea mult ci doar un

Te chem, femeie, cu-n sărut Să-ți întru-n temniț-aurita Și trupu-n scena de-așternut, Să-l schimb cu rolul de iubită. Să-ți scuturi visul de zăpadă Și carnea las-o să viseze, Din ieri

Născut sunt de o noapte Și legănat de vise, Hrănit cu negru-i lapte, Și mângâierii aprinse. Și am crescut noptatic, Într-ale lunii raze, Ne-nduplecat, lunatic, Printre-ale sale