Poezie

Pygmalion

1 min lectură·13 august 2014

Mediu

Cu luna prinsă de fereastră,

Dalta în mâna-mi pare grea,

Și-mi tremură-n lumina sa,

Marmura trupului,albastră.

Mi-e plină mintea de fiori,

Și inima mi-e rătăcită,

În azur rece adâncită,

Statuie in pulbere de flori.

Și-n noaptea fără frontiere,

Pe corpul meu de creator,

Suspinele scrâșnesc de dor,

Născând un vis de înviere.

Ne-nsuflețita mea femeie,

Cu chip de piatră îngerească,

Va reuși să mă-ndrăgească,

De-i rup din mine o scânteie.

Și vinovat de neputință,

Cer Lunii, in tăcuta noapte,

Să-mi ia din zile, jumătate,

Statuia s-o prefaca-n ființă.

Rece, născută din vulcan,

De mâna mea cioplită-n piatra,

A reunit iubirea noastră,

Cu-o daltă aspră și-un ciocan.

Să-i pun pe buze sărutarea,

Ce naște primul ei fior,

Plăcerile va ști, ca dor

Când trupul cheamă îmbrățișarea.

Și veșnicia-n jumătate,

O vom trăi pân-l-asfințit,

Căci mâinile ce te-au cioplit,

Te vor crea si după moarte.

001.099

mircea trifu. “Pygmalion.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14054314/pygmalion

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.